Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Acoperământul Maicii Domnului; Sfântul Apostol Anania; Sfântul Cuvios Roman Melodul; Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului datează din timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-911). La privegherea de sâmbătă noaptea, în Biserica „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne - Constantinopol, Sfântului Andrei şi ucenicului său Epifanie li s-a arătat Maica Domnului stând în văzduh şi rugându-se. Fecioara Maria strălucea în lumină, având lângă sine pe Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, stând între alţi sfinţi şi îngeri şi acoperind credincioşii cu cinstitul ei omofor. Văzând deci acestea, Sfântul Andrei l-a întrebat pe fericitul Epifanie: „Oare vezi frate pe Împărăteasa şi Doamna tuturor care se roagă pentru toată lumea”? Iar el a zis: „O văd sfinte părinte, şi mă înspăimântez, căci o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele”. Şi s-au auzit atunci graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către Mântuitorul Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”. Astăzi pomenim şi pe Sfinţii Cuvioşi Iosif (sec. XV) şi Chiriac (sec. XVII) de la Bisericani. Cuviosul Iosif este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor din judeţul Neamţ, întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume şi primul care a organizat o comunitate duhovnicească românească în Ţara Sfântă. Sfântul Cuvios Chiriac s-a nevoit la Mănăstirea Sfântului Iosif, apoi s-a retras într-o peşteră unde a trăit 60 de ani. Este unul dintre marii sihaştri din Carpaţi.
