Sfântul Ierarh Atanasie al III‑lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului († 1654), s‑a născut în oraşul Rethimno, din insula Creta, primind la botez numele Alexie. După moartea tatălui său, se
Aducerea moaştelor Sfântu Apostol Bartolomeu; Sfântu Apostol Tit
Sfântul Bartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Hristos. El a propovăduit Evanghelia în Siria, împreună cu Sfântul Apostol Filip, iar apoi a propovăduit singur. În Asia Mică a suferit bătăi, temniţă, loviri cu pietre, apoi a mers în Frigia şi intrând în cetatea Ierapole propovăduia pe Hristos. A vindecat aici pe orbul Stahie, pe care l-a şi botezat. A mers apoi în India, unde a luminat pe localnici şi a făcut biserici. A trecut apoi prin Armenia, unde a vindecat fiica împăratului de duhuri necurate. Acolo a fost prins, chinuit şi răstignit cu capul în jos. A răbdat toate acestea, iar la sfârşit i-au tăiat capul. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Albanopolis şi credincioşii creştini i-au aşezat cu cinste trupul, care făcea multe minuni şi vindecări, într-o raclă de plumb. Necredincioşii însă au uneltit din nou şi racla sfântului a fost aruncată. Racla a ajuns până la urmă în insula Lipari din Italia, unde Episcopul Agaton a aşezat-o cu cinste. În vremea împăratului Teofil (829-842), în timpul luptelor iconoclaste, racla sfântului a fost dusă în cetatea Benevento şi aşezată acolo în ziua de 25 august.



.jpg)


