Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Aducerea moaştelor Sfântului întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare
Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de evrei, cinstitul său trup a fost aruncat spre hrană câinilor şi fiarelor sălbatice, stând neîngropat două zile şi o noapte. Gamaliel, un mare învăţător de Lege din Ierusalim, a trimis slujitori care, ridicând trupul Sfântului Arhidiacon Ştefan, l-au îngropat în Cafargamala, care se tâlcuieşte „satul lui Gamaliel”. A trecut însă multă vreme şi mulţime multă de mucenici au udat cu sângele lor pământul, până în zilele binecredinciosului împărat Constantin cel Mare. Printr-o lucrare dumnezeiască, în anul 315, locul unde se aflau moaştele Sfântului Ştefan a fost descoperit de preotul Lucian, slujitor în biserica din Cafargamala. El i-a spus despre vedenia sa episcopului Ioan al Ierusalimului şi mergând acolo au descoperit un mormânt cu patru sicrie pe care erau scrise cuvintele: Chilel, Nasuam, Gamaliel, Abibas. Primele două cuvinte însemnau numele în siriacă al lui Ştefan - cel încununat, şi al lui Nicodim - biruinţa poporului. Când au deschis sicriul Sfântului Ştefan, pământul s-a cutremurat, iar din moaştele sale s-a răspândit o preafrumoasă mireasmă. Ioan episcopul a mutat moaştele Arhidiaconului Ştefan în Biserica Sion din Ierusalim. Peste puţină vreme, un mare dregător din Constantinopol, Alexandru, împreună cu soţia sa Iuliana au venit la Ierusalim şi văzând ei minunile care se făceau de către Sfântul Arhidiacon Ştefan, au zidit în Sfânta Cetate o biserică frumoasă pe care au închinat-o lui şi au mutat sfintele moaşte în ea. Când a murit Alexandru, a fost înmormântat lângă Sfântul Ştefan, iar soţia sa, dorind să plece în Constantinopol, în loc să ia rămăşiţele soţului ei, a luat moaştele sfântului. Acestea au fost recuperate de împăratul Constantin cel Mare care, zidind o biserică cu hramul Sfântului Ştefan, a pus moaştele întâiului mucenic acolo, întru slava lui Dumnezeu.
