Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Aducerea moaştelor Sfântului întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare
Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de evrei, cinstitul său trup a fost aruncat spre hrană câinilor şi fiarelor sălbatice, stând neîngropat două zile şi o noapte. Gamaliel, un mare învăţător de Lege din Ierusalim, a trimis slujitori care, ridicând trupul Sfântului Arhidiacon Ştefan, l-au îngropat în Cafargamala, care se tâlcuieşte „satul lui Gamaliel”. A trecut însă multă vreme şi mulţime multă de mucenici au udat cu sângele lor pământul, până în zilele binecredinciosului împărat Constantin cel Mare. Printr-o lucrare dumnezeiască, în anul 315, locul unde se aflau moaştele Sfântului Ştefan a fost descoperit de preotul Lucian, slujitor în biserica din Cafargamala. El i-a spus despre vedenia sa episcopului Ioan al Ierusalimului şi mergând acolo au descoperit un mormânt cu patru sicrie pe care erau scrise cuvintele: Chilel, Nasuam, Gamaliel, Abibas. Primele două cuvinte însemnau numele în siriacă al lui Ştefan - cel încununat, şi al lui Nicodim - biruinţa poporului. Când au deschis sicriul Sfântului Ştefan, pământul s-a cutremurat, iar din moaştele sale s-a răspândit o preafrumoasă mireasmă. Ioan episcopul a mutat moaştele Arhidiaconului Ştefan în Biserica Sion din Ierusalim. Peste puţină vreme, un mare dregător din Constantinopol, Alexandru, împreună cu soţia sa Iuliana au venit la Ierusalim şi văzând ei minunile care se făceau de către Sfântul Arhidiacon Ştefan, au zidit în Sfânta Cetate o biserică frumoasă pe care au închinat-o lui şi au mutat sfintele moaşte în ea. Când a murit Alexandru, a fost înmormântat lângă Sfântul Ştefan, iar soţia sa, dorind să plece în Constantinopol, în loc să ia rămăşiţele soţului ei, a luat moaştele sfântului. Acestea au fost recuperate de împăratul Constantin cel Mare care, zidind o biserică cu hramul Sfântului Ştefan, a pus moaştele întâiului mucenic acolo, întru slava lui Dumnezeu.
