Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Aducerea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul; Sfântul Mucenic Filotei
Sfântul Ignatie, cel numit Teoforul, adică „purtătorul de Dumnezeu”, a fost episcop în marea cetate a Antiohiei pe vremea împăratului Traian (98-117). Acesta era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul şi provenea din lumea greacă, care de curând venise la credinţa în Domnul Iisus Hristos. Viaţa, lucrarea sa de propovăduire a cuvântului Evangheliei şi sfârşitul călătoriei sale în lanţuri, ca osândit, de la Antiohia la Roma, le pomenim în fiecare an la 20 decembrie. Astăzi, Biserica face pomenirea aducerii moaştelor sale de la Roma la Antiohia. Îndată după ce fiarele i-au sfâşiat trupul, creştinii din Roma, precum şi cei care-l însoţiseră din Antiohia la Roma au adunat cu grijă oasele mai mari ce rămăseseră şi le-au pus cu cinste, într-un loc însemnat, afară din cetate. Dar nu după multă vreme, tot sub împărăţia lui Traian, moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul au fost trimise de la Roma la Antiohia, pentru întărirea şi mângâierea păstoriţilor sfântului. Şi a fost călătoria lor cu multă slavă, pentru că toţi creştinii doreau să le cinstească. Şi au fost puse mai întâi în cimitirul de lângă poarta Dafne din Antiohia, iar în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) au fost aşezate într-o biserică din cetate, închinată Sfântului Ignatie, fiind cinstite de către creştini, ca un adevărat izvor de puteri dumnezeieşti.