Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici din Constantinopol
În vremea împăraţilor păgâni ai Imperiului Roman, numeroase şi sângeroase prigoniri s-au abătut asupra creştinilor şi foarte mulţi mărturisitori ai lui Hristos au îndurat moarte de mucenici pentru statornicia lor în credinţa cea adevărată. În acele vremuri, religia cea nouă a creştinilor era considerată religio ilicita, cu toate că ea propovăduia dreptatea, iubirea, pacea, moralitatea, propunând omenirii un nou mod de vieţuire sfântă. Prăbuşindu-se stăpânirea împăraţilor păgâni, pe vremea dreptcredinciosului împărat Heraclie (610-641), au început a fi scoase din tenebrele pământului moaştele creştinilor ucişi pentru credinţa în Iisus Hristos Mântuitorul. De multe ori, Dumnezeu arăta semne la locurile unde erau îngropate trupurile sfinţilor, dând prin sfintele moaşte tămăduiri bolnavilor. În acele zile s-au aflat moaştele mai multor mucenici din părţile Evgheniei, ale căror nume numai Dumnezeu le ştie. Deci, mergând la locul minunat, Fericitul Toma, patriarhul Constantinopolului (607-610), împreună cu mare sobor de preoţi şi de credincioşi, a aflat moaştele întregi care răspândeau bună mireasmă ale mai multor sfinţi. După ce le-au ridicat cu multă evalvie, le-au aşezat cu mare cinste în biserică, în timp ce credincioşii cântau psalmi şi cântări duhovniceşti. Altă dată, Dumnezeu i-a descoperit unui cleric cu viaţă aleasă, Nicolae caligraful, că între moaştele aflate erau şi cele ale Sfântului Andronic, unul din cei 70 de Apostoli, dar şi moaştele Sfintei Iunia, de care Apostolul Neamurilor, Pavel, aminteşte în Epistola sa către Romani (Romani 16, 7). Şi aşa, Apostolii şi Mucenicii Domnului, ale căror nume au rămas necunoscute, se pomenesc în data de 22 februarie, în ziua descoperirii cinstitelor lor moaşte.
