În vremea împăraţilor păgâni ai Imperiului Roman, numeroase şi sângeroase prigoniri s-au abătut asupra creştinilor şi foarte mulţi mărturisitori ai lui Hristos au îndurat moarte de mucenici pentru statornicia lor în credinţa cea adevărată. În acele vremuri, religia cea nouă a creştinilor era considerată religio ilicita, cu toate că ea propovăduia dreptatea, iubirea, pacea, moralitatea, propunând omenirii un nou mod de vieţuire sfântă. Prăbuşindu-se stăpânirea împăraţilor păgâni, pe vremea dreptcredinciosului împărat Heraclie (610-641), au început a fi scoase din tenebrele pământului moaştele creştinilor ucişi pentru credinţa în Iisus Hristos Mântuitorul. De multe ori, Dumnezeu arăta semne la locurile unde erau îngropate trupurile sfinţilor, dând prin sfintele moaşte tămăduiri bolnavilor. În acele zile s-au aflat moaştele mai multor mucenici din părţile Evgheniei, ale căror nume numai Dumnezeu le ştie. Deci, mergând la locul minunat, Fericitul Toma, patriarhul Constantinopolului (607-610), împreună cu mare sobor de preoţi şi de credincioşi, a aflat moaştele întregi care răspândeau bună mireasmă ale mai multor sfinţi. După ce le-au ridicat cu multă evalvie, le-au aşezat cu mare cinste în biserică, în timp ce credincioşii cântau psalmi şi cântări duhovniceşti. Altă dată, Dumnezeu i-a descoperit unui cleric cu viaţă aleasă, Nicolae caligraful, că între moaştele aflate erau şi cele ale Sfântului Andronic, unul din cei 70 de Apostoli, dar şi moaştele Sfintei Iunia, de care Apostolul Neamurilor, Pavel, aminteşte în Epistola sa către Romani (Romani 16, 7). Şi aşa, Apostolii şi Mucenicii Domnului, ale căror nume au rămas necunoscute, se pomenesc în data de 22 februarie, în ziua descoperirii cinstitelor lor moaşte.
