Apărător al Ortodoxiei şi piatră de hotar în cultura românească

▲ Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român,

Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor pe Mitropolitul Varlaam Moţoc al Moldovei, la 350 de ani de la trecerea sa la cele veşnice

▲ Proclamarea solemnă a canonizării Mitropolitului Varlaam va avea loc astăzi, 29 august, la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde se află sfintele sale moaşte ▲ Cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Varlaam, Editura Trinitas a publicat volumul Leastviţa sau Scara raiului de Ioan Scărarul - Ediţie specială dedicată Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, autorul traducerii ▲

Începând de astăzi, după ce la Mănăstirea Secu va avea loc ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, credincioşii se vor putea ruga celui care a adus pentru prima dată în eparhia sa cartea românească tipărită. Anul acesta se împlinesc 350 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, prilej cu care, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Varlaam în rândul sfinţilor, canonizarea sa fiind aprobată în şedinţa de lucru din 12 februarie 2007.

Sfântul Ierarh Varlaam a fost Mitropolitul Moldovei între anii 1632 şi 1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Despre viaţa şi copilăria mitropolitului nu există foarte multe informaţii. După studii riguroase, mulţi cercetători istorici au ajuns la concluzia că mitropolitul ar proveni din părţile fostului „ţinut al Putnei“ din judeţul Vrancea, loc atestat documentar pentru prima dată la 2 iulie 1431. Unii istorici indică şi localitatea Baloteştii Putnei ca loc al naşterii sale, în jurul anului 1580. Cei mai mulţi istorici însă susţin teoria mult mai plauzibilă conform căreia mitropolitul ar fi originar din părţile Neamţului, provenind din familia de răzeşi vrânceni Moţoc din satul Borceşti, de lângă Târgu Neamţ, localitate care astăzi nu mai există. Teoria este susţinută şi dovedită cu argumente solide de un fost stareţ al Mănăstirii Secu, arhimandritul Dionisie Udişteanu, într-o lucrare scrisă în 1957.

Atenţie pentru tainele cărţilor

Vasile, după numele de botez, şi-a îndreptat paşii încă din tinereţe spre Schitul Zosin de pe Valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă, după unii şi latină. Întrucât la 1602, pe aceeaşi vale, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au înfiinţat o mănăstire în care a început să funcţioneze şi o şcoală, tânărul Vasile a intrat în obştea noii mănăstiri devenind călugăr cu numele de Varlaam. Bun povăţuitor, monahul Varlaam a devenit egumenul mănăstirii, după cum menţionează un document de la 1610. Odată cu aceasta, s-a adâncit şi mai mult în tainele cărţilor, traducând în româneşte pentru sine şi spre folosul obştii sale, pentru „liubovul (dragostea) ce-am avut către această svântă carte“, Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Datorită osârdiei sale a ajuns sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, povăţuitor şi ocrotitor. În decembrie 1628, Cuviosul Varlaam a plecat într-o călătorie în Rusia, pentru a duce ţarului moaştele Sfântului Mucenic Iacob Persul, oferite de evlaviosul domnitor Miron Barnovschi. În timpul în care el s-a aflat la Moscova, Mitropolitul Anastasie Crimca trecuse la cele veşnice, iar Miron Barnovschi a fost înlăturat de pe tron. S-a întors în ţară la începutul anului 1630, iar în anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, arhimandritul Varlaam a devenit mitropolit al Moldovei.

Şcoală şi tipografie la „Sf. Trei Ierarhi“

Una dintre primele sale realizări importante ca mitropolit a fost obţinerea unor drepturi pentru preoţi. Astfel, la câteva zile după hirotonia sa, mitropolitul a obţinut de la domnitorul Alexandru Iliaş dreptul preoţilor de a fi judecaţi numai de instanţele bisericeşti, fără amestecul „dregătorilor domneşti“. Măsurile luate în favoarea preoţilor au schimbat mult viaţa acestora şi au contribuit din plin la îmbunătăţirea vieţii parohiilor.

În timpul arhipăstoririi Mitropolitului Varlaam, domnul Vasile Lupu a zidit la Iaşi binecunoscuta capodoperă a arhitecturii româneşti, biserica Treisfetitelor, în care evlaviosul mitropolit a aşezat în anul 1641 moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. La îndemnul său, Vasile Lupu a întemeiat la „Sf. Trei Ierarhi“ prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. De asemenea, sprijinit de Vasile Lupu şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, ierarhul moldovean a înfiinţat la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ prima tipografie din Moldova. Deşi la marile mănăstiri ale Moldovei existau importante centre de copiere a manuscriselor, Mitropolia nu avea încă o tipografie, ca în Transilvania, unde la 1508 Macarie tipărea Liturghierul. Astfel, Mitropolitul Varlaam îşi manifestase dorinţa de a înfiinţa o tipografie în Moldova chiar din 1637, când a cerut ajutorul necesar ţarului Rusiei. Însă abia în 1640, mitropolitul Petru Movilă al Kievului îi trimitea primele matriţe şi meşteri tipografi, conduşi de ieromonahul Sofronie Pociaţki. La 20 decembrie 1642 avea să iasă de sub tiparul din chiliile Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ Scrisoarea de mulţumire a delegaţilor greci la Sinodul de la Iaşi, din 1642. În acelaşi an a apărut un Catehism slavon, o copie păstrându-se şi astăzi la Sankt Petersburg. Au urmat Cazania, Cele şapte Taine, Răspunsul la Catehismul calvinesc, Pravila lui Vasile Lupu, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu etc. Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova. Răspândită în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti.

Propus pentru funcţia de Patriarh Ecumenic

Fiind apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului ortodox de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi a aprobat Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă. În timpul arhipăstoririi sale, legăturile Mitropoliei Moldovei cu alte Biserici au fost întărite, astfel că, datorită activităţii, personalităţii, râvnei şi înţelepciunii sale, Mitropolitul Varla am era preţuit atât în ţară, cât şi în străinătate. Urmare a acestei aprecieri poate fi socotită ziua de 1 iulie 1639, când cei 27 de ierarhi membri ai Sinodului patriarhal din Constantinopol l-au propus pe Mitropolitul Varlaam al Moldovei pentru funcţia de Patriarh Ecumenic. Acesta este un eveniment unic în istoria Ortodoxiei româneşti.

După ce Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, trăind încă patru ani în smerenie, rugăciune şi sfinţenie. A plecat la Domnul spre sfârşitul anului 1657, lăsând toată agoniseala din timpul vieţii sale Mănăstirii Secu. A fost înhumat lângă zidul de miazăzi al mănăstirii, în mormântul pe care şi l-a pregătit el însuşi încă de la 1641.

Deşi de la moartea sa au trecut 350 de ani, Mitropolitul sfânt Varlaam rămâne o figură marcantă în istoria Bisericii şi a culturii româneşti. Nici ostilităţile ateiste faţă de Biserică n-au putut împiedica recunoştinţa poporului român faţă de meritele sale culturale. Ba chiar şi în perioada comunistă manualele şcolare îl menţionau pentru contribuţia la dezvoltarea limbii române.

▲ Promotor al păcii

În timpul vieţii sale, Mitropolitul Varlaam s-a străduit să cultive pacea între persoane, între Biserici, între popoare. Cu prilejul Sinodului de la Iaşi din 1642, Mitropolitul Varlaam a reuşit să stopeze tensiunile care existau în vremea sa între teologii greci - observatori exigenţi ai Tradiţiei - şi cei ruteni - care, din cauza vecinătăţilor geografice, au suferit unele influenţe catolice - şi să realizeze o viziune teologică unitară. De asemenea, a reuşit să-i împace pe domnitorii români, Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Ţării Româneşti, care provocaseră lupte între fiii aceluiaşi neam. În semn de pace, a reuşit să-i determine pe aceştia ca, fiecare în ţara celuilalt, să construiască biserică lui Hristos. Astfel, Matei Basarab a ctitorit biserica de la Soveja, judeţul Vrancea, iar Vasile Lupu a reconstruit din temelie Biserica Stelea din Târgovişte.

▲ Ediţie specială a Scării raiului de Ioan Scărarul

Anul acesta, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1632-1653), Editura Trinitas publică volumul „Leastviţa sau Scara raiului de Ioan Scărarul - Ediţie specială dedicată Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, autorul traducerii“. Traducerea Scării Sfântului Ioan Scărarul, realizată de Sfântul Ierarh Varlaam la 1618, a fost un eveniment cultural de mare importanţă în istoria teologică a Moldovei. Ea a deschis calea spre traduceri importante din operele Sfinţilor Părinţi şi a aprofundat teologia ortodoxă românească, dăruindu-i repere patristice remarcabile. IPS Daniel, Arhiepiscop al Iaşilor, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a evidenţiat rolul formator pe care această carte a avut-o în spiritualitatea monastică răsăriteană şi profunzimea teologică a lucrării: „Valoarea spirituală deosebită a Scării Raiului a Sfântului Ioan Scărarul a fost unanim recunoscută de-a lungul secolelor în spiritualitatea creştin-ortodoxă. În acest sens, Mitropolitul Veniamin Costachi scria, în 1814: «precum pâinea este decât toate celelalte bucate mai de nevoia trupului, aşa este cartea aceasta celui ce pofteşte mântuirea sa, decât toate alte cărţi părinteşti (...) Şi este nu numai monahilor, ci şi mirenilor prea bun îndreptariu şi canon prea cu deamăruntul, care povăţuieşte pe toţi către cele cuviincioase»“. Prefaţa cărţii este semnată de prof. dr. Eugen Munteanu, de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, care scoate în evidenţă contextul istoric, precum şi valenţele stilistice şi teologice ale traducerii. Urmează Nota asupra ediţiei realizată de Oana Panait, autorul ediţiei de faţă, care descrie stilistic manuscrisul traducerii Sfântului Varlaam şi prezintă o Bibliografie selectivă a acestei ediţii jubiliare. Cuvântul înainte este semnat de IPS Mitropolit Daniel. Publicarea acestei traduceri este un act de omagiu şi recunoştinţă pentru marele ierarh român Varlaam, sfântul care a păstorit Mitropolia Moldovei în vremuri grele şi a păstrat credinţa strămoşească în inima poporului său. (Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati).

▲ Prieten al sfinţilor

Pe Mitropolitul Varlaam îl găsim în preajma unor oameni mari şi luminaţi, însă în mod deosebit îl întâlnim în preajma sfinţilor. A fost prieten cu Sfântul Ierarh Petru Movilă, pe care se presupune că el l-ar fi hirotonit mitropolit al Kievului la 1633 şi împreună cu care a săvârşit, în 1645, cununia fiicei lui Vasile Lupu în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. De asemenea i-a fost alături sufleteşte, apărându-i cinstea Sfântului Ierarh mărturisitor Ilie Iorest al Transilvaniei, în 1645, după ce acesta fusese înlăturat din scaun. În timpul unui pelerinaj la Lavra Pecerska în 1628, arhimandritul Varlaam îi istorisea arhimandritului Petru Movilă minunile săvârşite de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în 1610 („când a mântuit cetatea de invazia cazacilor zaporojeni“) şi în 1620 (în legătură cu o sumă de bani dispărută de lângă racla sfântului). În decembrie 1628 - ianuarie 1629, a purtat pe braţele sale de la Suceava la Moscova moaştele Sfântului Mucenic Iacob Persul, oferite de evlaviosul domnitor Miron Barnovschi ţarului Rusiei. În aceeaşi călătorie a comandat meşterilor moscoviţi icoane ale sfinţilor dragi lui: Gheorghe, purtătorul de biruinţă, şi Ioan cel Nou, precum şi ale Sfinţilor Mucenici Procopie şi Mercurie. Aceste icoane aveau să împodobească mănăstirile lui Miron Barnovschi, de la Dragomirna, Bârnova şi de la Iaşi. Tot atunci a cerut îngăduinţă pentru solii moldoveni să copieze vieţile sfinţilor aflaţi la Moscova. În 1641 a coborât până la Galaţi pentru a întâmpina moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a însoţit până la Iaşi. Pe frontispiciul Cazaniei sale din 1643 a imprimat chipurile sfinţilor ocrotitori ai Moldovei, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Sfânta Cuvioasă Parascheva. De asemenea, În Răspunsul la Catehismul calvinesc, cele mai dezvoltate teme sunt cele despre cinstirea sfinţilor şi despre sfintele lor icoane.

▲ „Stâlp al Ortodoxiei“

Printre lucrările săvârşite în timpul vieţii sale, poate cea mai remarcabilă este aceea de îndreptare, apărare şi întărire a dreptei credinţe. Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă a Catolicismului şi Calvinismului, Mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, un „stâlp al Ortodoxiei“. În 1640, în satul Prisaca de lângă Alba Iulia de astăzi se tipărea un Catehism calvinesc, răspândit uşor în popor. În Moldova, începută sub Petru Cercel şi continuând sub Movileşti, s-a intensificat propaganda catolică. Petru Cercel a continuat propaganda catolică şi în Muntenia. De asemenea, prin promotori ca Despot Vodă şi Iancu Sasu îşi făcea loc şi protestantismul. În faţa acestor provocări, reale pericole pentru credinţa străbună, Mitropolitul Varlaam a luminat sufletele credincioşilor români, ţinându-i uniţi în corabia Ortodoxiei. Un exemplu în acest sens îl constituie lucrarea Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc de la Prisaca. Pentru publicarea lui, Mitropolitul Varlaam a convocat un Sinod la care au participat ierarhii din cele două state româneşti. Tot împotriva calvinilor şi împotriva Catehismului lor de la Prisaca, Mitropolitul Varlaam publicase cu un an înainte, în 1644, cartea Şiapte Taine a Besearecii.

Deşi aparent este o carte de predici, Cazania Mitropolitului Varlaam este o lucrare menită să apere Ortodoxia. Subliniază rolul tradiţiei bisericeşti, apărând cinstirea Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a Sfintei Cruci. Adresată întregii seminţii româneşti, Cazania a fost pentru vreme îndelungată mijloc excepţional de cultivare a unităţii naţionale, a limbii române şi a credinţei strămoşeşti. Caracterul ei misionar este dovedit de faptul că azi cele mai numeroase exemplare se găsesc în Transilvania, aflată pe atunci sub presiunea prozelitismului eterodox.