Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru; Sfântul Mucenic Danact citeţul

Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru; Sfântul Mucenic Danact citeţul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 16 Ianuarie 2018

În această zi pomenim aşezarea în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Cinstim acest lanţ, slăvind chipul minunat în care Hristos-Domnul l-a eliberat pe Apostolul Său de la moarte. Acest eveniment minunat este arătat pe larg în capitolul al 12-lea din cartea Faptele Sfinţilor Apostoli. Sfântul Petru, fiind întemniţat de Irod Agripa (†44), a fost legat cu două lanţuri de fier, şi dormind el între doi ostaşi, în noaptea dinaintea zilei în care trebuia să fie ucis, îngerul Domnului, lovindu-l în coapsă, l-a deşteptat şi l-a scos afară, căzând de pe dânsul lanţurile cele de fier. Deci, după această preaslăvită izbăvire din legături şi din temniţă, Sfântul Apostol Petru s-a dus în alte locuri unde a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos.

Unii creştini au aflat aceste lanţuri şi le-au păstrat cu mare grijă, cinstindu-le cu multă evlavie şi socotindu-le ca pe un semn dumnezeiesc şi mărturie înaintea ochilor lor, a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserica Sa şi pentru slujirea Cuvântului Său. Drept aceea, aceste lanţuri erau cinstite de creştini şi erau păzite din neam în neam, ca o moştenire sfântă. Şi a ajuns această moştenire în mâinile Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului (420-458). Iar când credincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie (408-450), împodobea Ierusalimul, patriarhul Iuvenalie i-a dăruit cinstitele lanţuri. Pe unul l-a dus la Constanti­nopol, iar pe celălalt la Roma, unde a fost aşezat în Biserica Sfântului Apostol Petru.