Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în orașul Kursk, într-o familie de creștini ortodocși evlavioși. La vârsta de 10 ani, a fost vindecat miraculos dintr-o boală grea, cu ajutorul icoanei Născătoarei de Dumnezeu din Kursk.
Atras de scrierile și de slujbele bisericești, Serafim s-a alăturat obștii de la mănăstirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah la 27 de ani si, curând după aceea, hirotonit diacon. Datorită vieții sale înduhovnicite, la 34 de ani a fost hirotonit preot si a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici din Diveievo.
În același timp, a primit și blagoslovenie pentru a se retrage ca pustnic în pădurea din preajma Sarovului. Sfântul s-a așezat într-o chilie mică, dedicându-se rugăciunii, postului și citirii Scripturii si a scrierilor patristice. Sfântul Serafim obișnuia să participe, împreună cu obștea mănăstirii, la liturghiile oficiate în zilele de Duminică, primind Sfânta Impărtășanie; apoi se întorcea la chilia sa din pădure.
În 1804, Sfântul Serafim a fost atacat de tâlhari și bătut de moarte. Din cauza rănile primite, el va umbla, de acum inainte, aplecat de spate, sprijinindu-se în toiag. După această întâmplare, Sfântul s-a rugat continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecând cea mai mare parte a timpului îngenuncheat pe o piatra de lângă chilia sa. Apoi, a petrecut trei ani in zăvorâre, în tăcere desăvârșită.
În 1810, supunându-se cererii Stareților (Bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în obște, continuându-și, însă, viața în rugăciune, zăvorâre și tăcere pentru încă zece ani. În urma unei vedenii dumnezeiești, Sf. Serafim a început să vorbească în public, spre folosul duhovnicesc al celor pe care îi întâlnea. Oricine venea la el era întâmpinat de către sfânt cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și salutul pascal „Hristos a Înviat!”. Îi numea pe toți „bucuria mea”.
În 1825 s-a întors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii și al facerii de minuni, Sfântul Serafim de Sarov oferea tuturor mângâiere și povață.
Sfântul Serafim a trecut la Domnul pe data de 2 ianuarie 1833, îngenuncheat în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
