Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, Episcopul Seleuciei
Astăzi este Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri către Stăpâna noastră şi pururea Fecioară Maria. Vestea cea bună a Arhanghelului, că în sfatul cel tainic Făcătorul lumii a ales-o pe Fecioara Maria să fie mama Mântuitorului nostru, Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea lumii. Să ne adunăm, aşadar, în biserică şi să ne sârguim la fapte bune şi la rugăciune, încă şi mai mult în aceste zile sfinte. Căci acestea sunt zile de Dumnezeu aşezate, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor şi nu se cade ca să le cheltuim în lenevire şi în fapte rele. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Artemon, Episcopul Seleuciei. Acest sfânt a avut patrie în Seleucia, cetate din Pisidia, în care fiind născut şi crescut, viaţă cinstită ducea, în zilele Sfinţilor Apostoli care luminau lumea cu vestirea lui Hristos Mântuitorul. Aşadar, Sfântul Apostol Pavel, mergând în Seleucia, l-a aflat pe Artemon ca pe un luminător, strălucind cu fapte bune între toţi cetăţenii şi care nu se cădea să stea ascuns sub obroc. Astfel, Apostolul Neamurilor, aflându-l pe acesta întărit în credinţa în Hristos şi plin de dumnezeiasca înţelepciune, l-a pus păstor şi învăţător al poporului, hirotonindu-l pe el episcop în Seleucia Pisidiei. Iar Sfântul Artemon, bine păstorind turma încredinţată lui, a fost tuturor liman de mântuire, purtător de grijă văduvelor, doctor sufletelor şi trupurilor, precum şi făcător de minuni. Şi astfel, în toate zilele sale ostenindu-se în chip plăcut lui Dumnezeu, şi-a sfârşit viaţa la adânci bătrâneţi.