În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci; Sf. şi Dreptul Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)
Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împăratului iconoclast Teofil (829-842) şi era din Capadocia, tatăl său fiind senator al cetăţii. Având o stare deosebită, fericitul Evdochim a fost dat la învăţătură, gustând bucuria de a cunoaşte adevărul. Aflând de religia creştină, se străduia permanent, ziua şi noaptea, în citirea dumnezeieştilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta mai mult decât cunoscuţii săi care trăiau în ospeţe şi petreceri. Zadarnic se sfătuiau prietenii şi cunoscuţii să-l ia cu ei la jocuri, cântece şi desfătări lumeşti, fiindcă el rămânea statornic felului său de trai, de viaţă curată, de rugăciune şi de binefaceri. Pentru faptele sale bune şi pentru înţelepciunea lui, s-a învrednicit de multă cinstire din partea împăratului Teofil, care l-a făcut conducător al oştilor din Capadocia. A trăit puţini ani, mutându-se la Domnul la o vârstă tânără, însă până la sfârşitul vieţii sale, fericitul a fost cu adevărat cumpănă şi canon, păzind dreptatea, ajutând pe văduve şi pe săraci, făcând multă milostenie în toate zilele. Trupul Sfântului Evdochim a fost îngropat cu cinste în Capadocia, dar fiind proslăvit de Dumnezeu cu multe minuni, moaştele sale au fost mutate la Constantinopol.
Astăzi, Biserica îl cinsteşte şi pe Sfântul şi Dreptul Iosif din Arimateea. El este amintit în Noul Testament în contextul Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. Împreună cu Nicodim, au coborât de pe Cruce Trupul Domnului, pe care L-au îngropat cu multă evlavie. Ştim că Iosif nu-L întâlneşte acum pentru prima dată pe Iisus, deoarece se afirmă despre el că era „ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor” (Ioan 19, 38). Potrivit Sfintei Tradiţii, Sfântul Iosif din Arimateea ar fi predicat Evanghelia lui Hristos în Bretania, pe la anul 63 d.Hr., întemeind acolo prima comunitate creştină.
.jpg)
