Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci; Sfântul şi Dreptul Evdochim; Sfântul şi Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)
Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împăratului iconoclast Teofil (829-842) şi era din Capadocia, tatăl său fiind senator al cetăţii.
Având o stare deosebită, fericitul Evdochim a fost dat la învăţătură, gustând bucuria de a cunoaşte adevărul. Aflând de religia creştină, se străduia permanent, ziua şi noaptea, în citirea dumnezeieştilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta mai mult decât cunoscuţii săi care trăiau în ospeţe şi petreceri. Zadarnic se sfătuiau prietenii şi cunoscuţii să-l ia cu ei la jocuri, cântece şi desfătări lumeşti, fiindcă el rămânea statornic felului său de trai, de viaţă curată, de rugăciune şi de binefaceri. Pentru faptele sale bune şi pentru înţelepciunea lui, s-a învrednicit de multă cinstire din partea împăratului Teofil, care l-a făcut conducător al oştilor din Capadocia.
A trăit puţini ani, mutându-se la Domnul la o vârstă tânără, însă până la sfârşitul vieţii sale, fericitul a fost cu adevărat cumpănă şi canon, păzind dreptatea, ajutând pe văduve şi pe săraci, făcând multă milostenie în toate zilele. Trupul Sfântului Evdochim a fost îngropat cu cinste în Capadocia, dar fiind proslăvit de Dumnezeu cu multe minuni, moaştele sale au fost mutate la Constantinopol.
Astăzi, Biserica îl cinsteşte şi pe Sfântul şi Dreptul Iosif din Arimateea. El este amintit în Noul Testament în contextul Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. Împreună cu Nicodim, au coborât de pe Cruce Trupul Domnului, pe care L-au îngropat cu multă evlavie. Ştim că Iosif nu-L întâlneşte acum pentru prima dată pe Iisus, deoarece se afirmă despre el că era „ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor” (Ioan 19, 38).
Potrivit Sfintei Tradiţii, Sfântul Iosif din Arimateea ar fi predicat Evanghelia lui Hristos în Bretania, pe la anul 63 d.Hr., întemeind acolo prima comunitate creştină.
