Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci, adevărat izvor de putere spirituală în evlavia creştinilor ortodocşi, se serbează cu post pentru că ne aduce aminte de Pătimirile şi Moartea Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci. Primul este descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie. Acest fapt minunat se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Trebuie să amintim că înainte de a descoperi împărăteasa Elena lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim, fiul ei, împăratul Constantin cel Mare, a văzut pe cer în chip minunat semnul Sfintei Cruci, alcătuită din stele, şi cu îndemnul „În acest semn vei învinge”. Văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul a poruncit meşterilor să facă o cruce mare din aur şi din pietre scumpe, care să fie purtată înaintea oştirilor sale. Deci, lovindu-se cu oastea lui Maxenţiu, marele Constantin l-a biruit pe acela la Pons Milvius (Podul Vulturului) şi a intrat biruitor în Roma, în anul 312. Un an mai târziu, Constantin a emis celebrul Edict de la Mediolanum, prin care creştinilor le era acordată libertatea deplină. Cel de-al doilea eveniment din istoria Sfintei Cruci sărbătorit astăzi este aducerea sau întoarcerea Crucii de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, tot într-o zi de 14 septembrie.
