Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După
Începutul anului bisericesc; Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul; Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul (Tedeum)
În fiecare an la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Cuviosul Dionisie s-a născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, din părinţi binecredincioşi, în jurul anului 460. A primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, avându-i ca îndrumători pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului. A călătorit în Răsărit, iar în anul 496 a ajuns la Roma, chemat de papa Ghelasie, care căuta traducători din greacă în latină. Întrucât avea cunoştinţe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Hristos, şi nu de la întemeierea Romei sau în vreun alt fel, cum se făcea. S-a mutat la Domnul într-o mănăstire din Calabria, la anul 545. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008. Tot în această zi îl pomenim pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a născut într-un sat la graniţa dintre Siria şi Cilicia. A fost atras de monahism de mic şi la o vârstă fragedă s-a dus la stareţul Timotei de la Schitul Mandra. A învăţat pe de rost Psaltirea şi a deprins pravila monahală, apoi a mers la pustia Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea avvei Eliodor. Mai târziu, a mers la Telanis, unde s-a nevoit în mod deosebit. În ultimii ani ai vieţii a stat într-o chilie din vârful unui stâlp şi aşa s-a nevoit 30 de ani.