Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Înjumătăţirea Cincizecimii; Sfântul Mucenic Isidor din Hios; Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului (Dezlegare la peşte)
Sfântul Isidor († 251) a trăit pe vremea împăratului roman Deciu (249-251).
Neamul său era din cetatea Alexandriei, iar el era înscris în armata împărăţiei, având rangul ce se numea „option”. Sfântul Isidor se afla cu partea sa de oaste în Alexandria, sub ocârmuirea lui Numerian, un duşman aprig al creştinilor.
Era creştin de mult timp, tare şi viteaz cu trupul, şi avea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, pentru că trăia în feciorie, curăţie sufletească şi trupească, rugăciune şi fapte bune, fugind de plăcerile lumeşti şi de necurăţiile păgâneşti, dar fără a mărturisi pe faţă că este creştin, iar aceasta de frica prigonirilor.
Din porunca lui Deciu, oastea de sub ascultarea lui Numerian a fost nevoită să plece din Alexandria şi să se mute în insula Hios. Armata era atât de numeroasă, încât corăbiile au umplut marea, apoi, întinzând pânzele, au mers spre locul stabilit. Împreună cu oastea a mers în insula Hios şi Sfântul Isidor. Într-una din zile, un sutaş cu numele Iuliu, rău la suflet şi invidios, l-a denunţat pe dreptcredinciosul Isidor la conducătorul Numerian. A spus despre el că este creştin şi că adesea, în taină, se roagă lui Hristos, iar pe zeii Romei îi necinsteşte.
Atunci, a fost chemat la judecată de Numerian, care i-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe zeilor păgâni. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.
