Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin
Pe vremea când Imperiul Roman era condus de împăratul Deciu (249-251), aprig prigonitor al creştinilor, Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni în Lampsac, o cetate aflată în Helespont. Aceştia l-au dus la dregătorul Optimus, care l-a silit să jertfească zeiţei Afrodita. Însă el nu a vrut să se supună, ci a mărturisit cu mult curaj că nu poate să se închine unei zeiţe desfrânate, că este creştin şi se închină numai lui Hristos Iisus, Dumnezeu. Auzind acestea, dregătorul i-a zdrobit trupul Sfântului Petru, apoi l-a pus în butuci, după care l-a chinuit cu roata. Nereuşind să-l facă să jertfească idolilor şi să-l despartă de Hristos, i-a tăiat capul şi aşa a primit Petru cununa mucenicilor din mâinile Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Dionisie era un bărbat creştin şi împreună cu o fecioară, Cristina, se aflau întemniţaţi din porunca aceluiaşi dregător păgân Optimus. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, a fost ucis împreună cu alţi creştini, fiind îngropat sub mulţimea pietrelor aruncate de popor asupra sa.
Sfântul Paulin era din Atena şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei printre păgâni. Pentru aceasta, a fost prins şi dus în faţa dregătorului Atenei, care după ce l-a bătut cumplit l-a aruncat într-un cuptor cu foc. Dar sfântul, prin puterea lui Dumnezeu, a ieşit de acolo nevătămat. De aceea, dregătorul a poruncit să i se taie capul. Şi aşa, Paulin şi-a dat sufletul în mâinile Domnului de la care a primit cununa mucenicilor.
