Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Harţi)

Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Harţi)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 17 Aprilie 2026

În fiecare an „vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de viaţă purtător. Şi se mai face şi pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaş” (Sinaxarul zilei din Penticostar). Astăzi o sărbătorim pe Maica Domnului, Izvorul Tămăduirii tuturor suferinţelor trupeşti şi sufleteşti.

Sărbătoarea de astăzi face amintire de minunea pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu în secolul al 5-lea lângă Constantinopol, unde mai târziu a fost zidită o biserică în cinstea ei.

Sinaxarul acestei zile din Penticostar aminteşte că viitorul împărat bizantin Leon cel Mare (457-474), mergând prin locurile din apropierea Constantinopolului, „a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească”. Nevăzătorul, fiind cuprins „de o mare sete”, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Acesta a mers să caute apă, însă, negăsind nici un izvor, pe când se întorcea la cel orb, a auzit glasul Maicii Domnului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi, luând cu mâinile apă tulbure, potolește setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a ascultat cuvântul Preasfintei Fecioare şi a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea. Apoi i-a spălat faţa cu această apă „şi îndată orbul a început să vadă”. Când a ajuns împărat, Leon a zidit o biserică lângă acest izvor vindecător.

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu - această icoană a ajuns în țara noastră datorită Episcopului Vasile Samaha de Sergiopolis din Siria, care a dăruit-o celui de-al treilea Patriarh al României, Preafericitul Părinte Justinian. 

Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul XIII menţionează că „cronica vremii consemnează” că la „25 februarie 1958, în sfânta Mănăstire Ghighiu” s-a petrecut acest eveniment: „Preasfinția Sa Episcopul Vasile Samaha, solul Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit Preafericirii Sale, Patriarhului Justinian al României, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani și vestită prin minunile ei. Prin vrerea lui Dumnezeu și prin dragostea Sfintei Fecioare, Preafericirea Sa, Patriarhul, a hotărât ca această sfântă icoană să fie sălășluită în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, Preasfinția Sa Episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoțit de Preasfinția Sa Episcopul Teoctist Botoșăneanul, vicar patriarhal, a venit astăzi în Mănăstirea Ghighiu și a adus cu sine darul său de preț”.

Din acelaşi Sinaxar Sinodal aflăm că icoana a fost pictată pe lemn de santal, undeva în Rusia, fiind o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan sau Kazanskaya. Ea a ajuns în Patriarhia Antiohiană prin darurile şi ajutoarele trimise de Biserica Rusă în decursul timpului acestei Patriarhii Apostolice.

Această icoană a stat în paraclisul Mănăstirii Ghighiu timp de 34 de ani, iar din 1992, în urma unei descoperiri a Maicii Domnului făcută maicii stareţe, stavrofora Pelaghia Tudor, a fost mutată în biserica mare a mănăstirii prahovene.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 15 februarie 2018, a hotărât înscrierea în calendar a prăznuirii Icoanei Maicii Domnului Siriaca în ziua Izvorului Tămăduirii, vineri, în Săptămâna Luminată a fiecărui an. 

Citeşte mai multe despre:   Izvorul Tamaduirii  -   Siriaca