Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Naşterea Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)
În afară de cununa duminicilor de peste an şi a sărbătorilor Domnului nostru Iisus Hristos, anul bisericesc mai cuprinde şi cununa sărbătorilor Preasfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor. Prima sărbătoare mare cu care se deschide anul bisericesc este Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru, a fost rodul rugăciunilor neîncetate ale Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana din Nazaret. Descendent din seminția lui Iuda, Sfântul Ioachim l-a avut ca strămoş pe regele David, iar Sfânta Ana provenea din seminţia preoţească iudaică a lui Levi. Pentru că nu aveau copii, Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana erau desconsideraţi de popor. Odată, fiind în templu, Ioachim a fost umilit de un evreu care i-a spus că este nevrednic să aducă daruri pentru că nu are copii din cauza unor păcate ascunse. Dar milostivul Dumnezeu, ascultându-le rugăciunile făcute cu lacrimi, i-a dăruit Sfintei Ana un copil. Un prunc cu o chemare sfântă, şi anume aceea de a fi Mama care a dat trup omenesc Fiului lui Dumnezeu Cel veşnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Maica Domnului este numită şi Fecioară sau Fecioara Maria, aceasta fiind prima denumire evanghelică pe care o găsim menţionată în Evanghelia după Sfântul Luca. Noi, creştinii, mărturisim adevărul că Maica Domnului este pururea-fecioară, iar pururea-fecioria sa a fost preînchipuită în Vechiul Testament în rugul aprins care nu se mistuia şi pe care l-a văzut Sfântul Proroc Moise. În teologia clasică greacă, precum şi în imnologia Bisericii, Maica Domnului este numită şi Theotokos, adică Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, ea este plină de har şi mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Calitatea centrală a Fecioarei Maria în Biserică este aceea de a fi mijlocire pentru toţi oamenii la Fiul ei, Iisus Hristos Domnul.
