Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil; Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia
Sfântul Arhanghel Gavriil este unul dintre cei 7 întâistătători ai oştilor cereşti care au fost trimişi de Dumnezeu pe pământ spre a face tot binele firii omeneşti. Când Moise era în pustie, Gavriil l-a învăţat să scrie cărţile Facerii, despre cele dintâi neamuri şi timpuri. Tot Gavriil s-a arătat lui Zaharia şi i-a vestit că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul. Şi iarăşi, acelaşi Arhanghel Gavriil s-a arătat Fecioarei Maria în Nazaret, vestindu-i că din ea se va naşte Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru aceea, Biserica a rânduit ca în ziua imediat următoare sărbătorii Bunei Vestiri, să prăznuim soborul acestui mare Arhanghel, mulţumindu-i pentru marile sale binefaceri. Astăzi, Biserica noastră îi pomeneşte şi pe Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima (†304). Printre cetăţile prigonite în timpul păgânului împărat Diocleţian (284-305) se afla şi cetatea Singidunum (Belgradul de azi), unde vieţuiau aceşti doi slujitori ai lui Hristos. Văzând preotul Montanus prigoana împotriva creştinilor, a plecat din Singidunum la Sirmium, unde a fost prins de prigonitori şi adus în faţa lui Probus, guvernatorul provinciei Panonia Inferioară. Pentru că nu a vrut să aducă jertfe idolilor, preotul a fost supus la multe şi cumplite chinuri, însă nu a cedat, ci l-a mărturisit cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, ca fiind Dumnezeu adevărat. Văzând stăruinţa Sfântului, Probus a supus-o şi pe Maxima, soţia preotului, la chinuri mari, crezând că astfel amândoi vor ceda. Pentru că nici aşa nu a izbândit, guvernatorul a poruncit ca cei doi să fie înecaţi în râul Sava. Deci, legându-li-se câte o piatră de gât, au fost aruncaţi în data de 26 martie a anului 304 în râu şi aşa au primit cununa muceniciei din mâinile Domnului. Trupurile lor au fost recuperate de creştini şi mai apoi duse la Roma, unde au fost aşezate în Catacombele Sfintei Priscila.