Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sf. Ier. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, Episcopul Samosatei (Începutul Postului Sf. Ap. Petru şi Pavel. Dezlegare la peşte)
Sfântul Ierarh Grigorie s‑a născut la Bucureşti în 1765 din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu şi a primit la botez numele Gheorghe. Încă din pruncie s‑a arătat iubitor de înţelepciune, învăţând cu multă râvnă şi dragoste la şcolile înalte ale vremii, unde a dobândit o cunoaştere temeinică a învăţăturilor dumnezeieşti. A fost ucenicul Sfântului Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Neamţ, unde a fost tuns în monahism, primind numele Grigorie. A mers la Muntele Athos, apoi, întors la Mănăstirea Neamţ, a început a tălmăci dumnezeieştile cărţi ale Sfinţilor Părinţi. După aceasta, s‑a aşezat la Mănăstirea Căldăruşani, unde, fiind găsit în 1823 de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, a fost adus la Bucureşti şi ridicat în scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti. Ca mitropolit nu şi‑a îngăduit odihna, ci a zidit biserici, a hirotonit preoţi şi a întemeiat şcoli de luminare a poporului. Întreaga viaţă şi lucrare a Mitropolitului Grigorie în ogorul Domnului a fost o pildă de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi, de ajutorul lui bucurându‑se mulţi sărmani, văduve, copiii orfani, cărora le oferea hrană, adăpost şi cărţi spre învăţătură. La moartea sa nu s‑au găsit în chilie bunuri sau bani, ci o mulţime de cărţi pregătite de el spre a fi oferite şcolarilor. A stat în exil peste 4 ani, trimis fiind de conducerea rusească, aşezată în acea perioadă în Principatele Române. A purces pe drumul pribegiei la Chişinău, la Buzău apoi la Mănăstirea Căldăruşani. S‑a mutat în pace la Domnul pe 22 iunie 1834.
