În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
La Mănăstirea Neamț a avut loc joi, 9 iulie 2026, întâlnirea festivă a absolvenților promoției 1971‑1976 a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, organizată la împlinirea a 50 de ani de la
Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei îi așteaptă pe bucureșteni să participe la evenimentele prilejuite de hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Duminică, în ajunul sărbătorii,
Având în vedere numărul mare de credincioși care au venit să se închine la Icoana Maicii Domnului „Portărița”, adusă din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului așezământului monahal, programul de închinare a fost prelungit până duminică, la miezul nopții, 26 iulie.
Parohia „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc din București va organiza, în perioada 25‑27 iulie 2026, manifestările dedicate hramului istoric al lăcașului de cult, închinat Sfântului Mare Mucenic și
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
La Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, parte a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, va putea fi vizitată, până pe 11 octombrie 2026, expoziția temporară „Ocupații tradiționale din Moldova:
La Muzeul de Etnografie din Botoșani va avea loc pe 26 iulie 2026 atelierul de pictură pentru adulți intitulat „Pe cărări de munte”, în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să descopere frumusețea pe
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Bolile reumatice autoimune reprezintă o provocare diagnostică și terapeutică, afectând predominant femeile aflate la vârsta reproductivă. Sarcina la aceste paciente este asociată cu un risc crescut de avort
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Ora de religie este mai mult decât o disciplină din programa școlară. Este un spațiu al dialogului, al reflecției și al formării conștiinței. Pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165
O carieră construită pe promovarea folclorului românesc nu poate avea la bază decât convingerea că acesta redă în cea mai autentică formă identitatea poporului român. Ne confirmă această realitate
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Sfântul Elefterie (†126) a trăit pe vremea împăratului Adrian (117-138) şi era din Roma. Rămânând orfan de tată a fost crescut de mama sa, Antia, care primise credinţa creştină de la Sfântul Apostol
Sfinţii Mucenici Tirs şi Calinic au trăit în vremea împăratului Deciu (249-251) şi a dregătorului Cumvrichie, prigonitor al creştinilor din părţile Nicomidiei, Niceei şi Cezareei Bitiniei. Venind oarecând dr
Sfântul Ierarh Dosoftei († 1693) s-a născut în anul 1624 la Suceava, în familia Barilă. Părinţii săi, care se numeau Leontie şi Misira, aveau rude în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul
Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, era de neam din Cipru şi a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Constanţiu (337-361). Era un om smerit cu inima. A fost păstor de oi, apoi
Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul (†490) era din Mesopotamia, din Eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se numea Vitara. Tatăl său se numea Ilie, iar mama sa se numea Marta. Pe când avea vârsta de cinci ani,
Cuviosul Patapie era de loc din Teba Egiptului şi alegând viaţa călugărească a urmat lui Hristos, nevoindu-se mulţi ani în pustiu. Apoi, a venit la Constantinopol, unde a făcut multe minuni: le-a redat orbilor
Sfântul Sava (†532) s-a născut în Capadocia, în anul 439, iar părinţii săi se numeau Ioan şi Sofia. Încă de la vârsta de opt ani a ales viaţa călugăriei, intrând în mănăstirea numită „a lui
Sfânta Mare Muceniţă Varvara, din cetatea Heliopolis, a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Tatăl său, Dioscor, o ţinea închisă într-un turn din pricina frumuseţii ei trupeşti.
Sfântul Proroc Avacum era fiul lui Safat din seminţia lui Simeon şi s-a născut în Bet-Zohar, în părţile Iudeei. Pentru că era curat la suflet, ducând o viaţă sfântă, plină de fapte bune, Dumnezeu l-a
Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul era dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea împăraţilor Arcadie (395-408) în Răsărit şi Onorie (395-423) în Apus. Făcând parte dintr-o familie cu strămoşi
Sfântul Alipie Stâlpnicul (†640) a trăit în vremea împăratului Heraclie (610-641), fiind din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă vârstă s-a arătat râvnitor pentru poruncile Evangheliei Domnului Ii
Sfânta Ecaterina (†305) a trăit pe vremea lui Maximian şi a lui Diocleţian. S-a născut în Alexandria şi era de neam împărătesc. Frumoasă şi deşteaptă, a dobândit cunoştinţe rare şi multă
Sfântul Clement (†101) era roman şi a fost adus la credinţă de Sfinţii Petru şi Pavel, fiind al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet. A păstorit Biserica lui Hristos de la Roma aproape 10 ani. În anu
Aceşti Sfinţi Apostoli, sărbătoriți astăzi, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în
Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului amintește de aducerea Fecioarei Maria la templul din Ierusalim, la vârsta de trei ani, de către părinţii săi, Ioachim şi Ana. Sfânta Ana nu putea să nască
Sfântul Grigorie Decapolitul (†842) s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea
Prorocul Avdie (sec. IX î.Hr.) este amintit în Biblie, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea Prorocului Ioil şi a Prorocului Iona. Scrierea sa conţine 21 de versete şi se
Sfântul Mucenic Platon (†302) era din ţara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu mucenicul Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în dreapta credinţă. Deşi tânăr cu anii, cu înţelepciunea era b
Sfântul Grigorie Taumaturgul a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275) şi s-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi. După moartea tatălui său, pe când Grigorie avea
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în
Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (†619), a fost cipriot de neam, fiul lui Epifanie, domnul ţării, din Amatunda Ciprului, şi a trăit pe vremea împăratului Heraclie (610-641). La vârsta cu
Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286-305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din
Sfinţii Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt toţi din rândul celor 70 de Apostoli ai Domnului Iisus Hristos. Despre Sfinţii Olimp şi Rodion se ştie că au urmat Sfântului Apostol Pavel la Roma,
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni (†1920), s-a născut la 1 octombrie 1864, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, în nordul Greciei. Părinţii săi, deşi erau foarte săraci,
Într-o vreme în care cuvintele „familie”, „drepturi”, „libertate” și „demnitate” sunt tot mai des invocate în spațiul public, se simte nevoia unei priviri clare, echilibrate și așezate. Nu o
O bucurie nespus de mare cuprinde sufletele clericilor și credincioșilor din Biserica Ortodoxă Română când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani, o sărbătoare aleasă
În istoria Bisericii, rolul mamei privind nașterea și creșterea credinței din sufletul copilului a fost întotdeauna important. Mama sădește în sufletul celui născut din ea mugurii credinței vii și
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
„El va întoarce inima părinților către copii și inima copiilor către părinții lor” (Maleahi 4, 6). Cu aceste cuvinte se încheie ultima profeție a Vechiului Testament, care vorbește despre Sfântul Proroc
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


