Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)
Cetatea Cizicului se afla în Asia Mică, lângă strâmtoarea Bosfor, care desparte Asia de Europa, la hotarul cu Troa, unde vasul alegerii, Sfântul Pavel, a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos. Până la Constantin cel Mare cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din cauza împăraţilor păgâni ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Aceştia dădeau porunci înfricoşătoare şi trimiteau dregători prin toate ţările împărăţiei romanilor, silindu-i pe toţi cetăţenii cetăţilor să se închine la idoli, iar cei care nu se supuneau erau pedepsiţi cu moarte. Atunci, creştinii tari în credinţă îşi puneau sufletele lor pentru Hristos Domnul, mărturisindu-L cu mult curaj. Aşa a fost şi cu aceşti nouă bărbaţi viteji ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnus, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Cu toate că erau din ţări diferite, s-au adunat în Cizic şi, nebăgând în seamă groaznicele chinuri la care erau supuşi creştinii, defăimau cinstirea idolilor, preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta au fost prinşi, întemniţaţi şi supuşi la cumplite chinuri, iar după aceasta li s-au tăiat capetele. După ce împăratul Constantin cel Mare a dat libertate creştinilor, locuitorii din Cizic au scos din pământ moaştele celor nouă sfinţi, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă şi au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Şi s-au înmulţit de atunci creştinii în Cizic şi multe tămăduiri şi minuni s-au făcut prin moaştele celor nouă mucenici ai lui Hristos.
