În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
Sfântul Apostol Achila, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului, a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Sfânta Scriptură este amintit în Epistola I către Corinteni, la capitolul al 16-lea, sub numele de Acvila. „Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor” (I Corinteni 16, 19), precum şi în Epistola către Romani, capitolul 16, versetele de la trei la cinci. „Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri, şi Biserica din casa lor” (Romani 16, 3-5). Aşadar, Sfântul Apostol Acvila era iudeu din părţile Pontului şi locuia în Italia, împreună cu soţia sa Priscila. Nu au stat multă vreme în Italia, deoarece împăratul Claudiu (41-54) a poruncit ca toţi iudeii să fie alungaţi şi aşa Acvila şi Priscila s-au stabilit în Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor, căci erau făcători de corturi. Sfântul Apostol Pavel, venind de la Atena, s-a oprit în Corint şi a fost găzduit de aceştia. Şi a stat acolo, învăţându-i să creadă în Hristos-Domnul, apoi i-a botezat. Lucrând Apostolul în Corint un an şi şase luni, a pornit cu corabia spre Siria, urmat de Acvila şi Priscila. Sosind la Efes, i-a lăsat pe cei doi să-i înveţe pe efeseni credinţa în Hristos, iar Sfântul Apostol Pavel s-a dus la Ierusalim. Murind Claudiu, s-au întors la Roma şi Apostolul îi saluta din Corint, în Epistola sa către Romani, ca pe nişte ajutători ai săi, care şi-au pus viaţa în primejdie pentru lucrul lui Hristos. Mai târziu, Acvila a fost rânduit episcop la Efes de către Apostolul neamurilor. Tradiţia Bisericii spune că Acvila a fost ucis de necredincioşi, aflând odihnă în Împărăţia cerurilor împreună cu ceilalţi Apostoli ai Domnului.
.jpg)
