Sfinţii Andronic şi Iunia (sec. I) erau rude cu Sfântul Apostol Pavel şi au crezut în Hristos înaintea Apostolului Neamurilor, precum însuşi mărturiseşte el în Epistola sa către Romani, când zice: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16, 7). Sfântul Andronic şi Sfânta Iunia au propovăduit pe Hristos în multe locuri, aducând pe mulţi la credinţa creştină. Aceşti sfinţi sunt cunoscuţi mai ales ca luminători ai Panoniei. Au întemeiat pretutindeni biserici, au izgonit duhurile necurate din oameni, au tămăduit pe bolnavi şi au adus alinare şi speranţă în sufletele celor neputincioşi. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Cuvioşi Nectarie şi Teofan. Aceşti sfinţi erau frați şi făceau parte din familia nobiliară Apsaradon din Ioanina, familie ce a avut un rol deosebit de important în viața orașului. Au avut parte de o educație aleasă în Mănăstirea Filantropinon în timpul egumenului Macarie. Deşi erau foarte înstăriţi şi se bucurau de multă cinste, simţeau în sufletul lor dorul de a îmbrăţişa viaţa monahală; de aceea, de la o vârstă tânără s-au făcut monahi în orașul lor, Ioanina, care a primit pe bună dreptate supranumele de „orașul călugărilor”. Au primit schima monahală în 1495, fiind tunşi de stareţul Sava. Sfinţii Nectarie şi Teofan au fost ucenicii bătrânului Sava timp de 10 ani, iar după moartea stareţului lor au plecat în Sfântul Munte Athos. Acolo au fost primiţi de Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ce se nevoia la Mănăstirea Dionisiu. În timpul vieţii, sfinţii au ctitorit mai multe mănăstiri şi au vieţuit un timp şi la Meteora, pe stânca Varlaamului, unde au ridicat, de asemenea, o mănăstire.
