Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia
Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Era frate cu Matei vameşul şi evanghelistul. El nu trebuie confundat cu Iacov „fratele Domnului”, Episcopul Ierusalimului şi autorul Epistolei din Noul Testament.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Iacob al lui Alfeu a mers la neamurile din sudul Palestinei şi în Egipt, unde a predicat Evanghelia mântuirii, aducând la Hristos mulţime de popoare. A murit asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, fiind răstignit pe cruce. „Apostole Sfinte Iacob, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre” (Tropar, glas 3).
Astăzi, Biserica îi pomeneşte şi pe Sfinţii Andronic şi Atanasia. Andronic era din Antiohia cea mare, cu meşteşugul fiind lucrător de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune şi bogat. Şi şi-a luat femeie pe Atanasia, care şi ea era iubitoare de Dumnezeu, vieţuind ei cu cinste după plăcerea Domnului şi fiind împodobiţi cu toate virtuţile. Iar bogăţia lor o împărţeau în trei părţi: o parte la săraci, o parte pentru înfrumuseţarea bisericilor, iar o parte la trebuinţele casei lor.
Ei au avut un fiu şi o fiică, iar după naşterea celor doi copii nu au mai vrut să se cunoască trupeşte, ci se nevoiau amândoi în curăţie şi rugăciune smerită. Însă, într-o zi, copiii lor au murit, dar Andronic nu se arăta prea mâhnit, ci, rugându-se neîncetat, vieţuia după pilda vieţii lui Iov cel mult răbdător. Soţia sa, Atanasia, era însă foarte mâhnită, iar după îngroparea fiilor ei nu voia să meargă acasă, ci stătea lângă mormânt. În urma unei vedenii în care a vorbit cu Sfântul Mucenic Iulian, Atanasia a mers la bărbatul ei şi l-a rugat să o lase să plece la mănăstire. Amândoi au devenit monahi, trăind în curăţie şi rugăciune, făcându-se plăcuţi Domnului pentru vieţile lor pilduitoare.
