Sfântul Alexie (†411) a trăit pe vremea împăratului Honoriu (395-423), iar părinţii săi se numeau Eufimian şi Aglaida. Tatăl său, Eufimian era mare dregător, cu multă avere, mii de slugi şi multe palate, iar mama sa, Aglaida era credincioasă şi cu frica lui Dumnezeu. Cu cât înainta în vârstă, cu atât creştea şi în sufletul lui Alexie dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice. De multe ori se simţea răpit în altă lume, numai la gândul veşnicei fericiri. Drept aceea, se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină aspră de păr. Pentru a nu-şi supăra familia, a primit să se căsătorească, dar chiar în noaptea nunţii a fugit, în taină, îmbrăcat în haine sărăcăcioase, luând din ale sale, aur şi pietre scumpe din destul. Deci, a fugit sfântul la Edesa unde a vieţuit în nevoinţe 17 ani. Fiind iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el şi un glas îl numea pe Alexie „Omul lui Dumnezeu”. După aceasta, sfântul s-a hotărât să trăiască lângă casa părinţilor săi, ca un necunoscut. Şi aici a vieţuit în aspre nevoinţe, batjocorit şi umilit de slugile tatălui său, vreme de 17 ani. Cu voia lui Dumnezeu i s-a descoperit sfântului mai dinainte ziua morţii sale şi atunci el şi-a scris toată viaţa, păstrând scrisoarea la sânul lui. Chiar în ziua sfârşitului său a trecut pe acolo împăratul Honoriu, care a citit acea scrisoare. Şi toţi s-au minunat aflând viaţa înaltă a „Omului lui Dumnezeu”.
