Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor (Dezlegare la peşte)

Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la sfânta biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti. A trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab (1632-1654) şi a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). La vârsta de 64 de ani, cu binecuvântarea Episcopului Ştefan al Râmnicului (1673-1693), a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele Antonie. Dorind să sporească nevoinţele sale, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru care se afla în părăsire. Schitul Iezeru era întemeiat de sihaştri în secolul al 14-lea, apoi fusese refăcut în secolul al 16-lea de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1554). Făcând ascultare faţă de arhiereul său, după ce a reînnoit sfântul lăcaş de rugăciune, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmnicului, Sfântul Antonie a mers în pustie unde se nevoia într-o peşteră săpată de el. Acolo s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Însă diavolul i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit sfântul cu harul lui Dumnezeu. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca o dată în zi doar pâine, bea puţină apă şi nu dormea pe pat, ci stătea pentru osteneală rezemat de nişte pietre. A trecut la Domnul în anul 1720. Ţinând seama de viaţa şi de nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992. Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre!