Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. Tatăl său se numea Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama sa se numea Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a făcut citeţ la aceeaşi biserică din Corint. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim şi de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, unde s-a călugărit. Aici a arătat multă nevoinţă, petrecând 30 de ani în ascultările mănăstirii cu viaţă de obşte. Apoi, la 70 de ani, s-a retras să se nevoiască în peştera Sfântului Hariton, ca pustnic. În acea vreme umbla prin Ierusalim eresul lui Origen. Sfântul Chiriac s-a luptat împotriva ereziei cu rugăciunea şi cuvântul, îndurând multe osteneli, întorcând pe cei înşelaţi şi întărind pe cei credincioşi. La vârsta de 99 de ani, Cuviosul Chiriac s-a retras în munte, pentru linişte şi pace sufletească, unde a vieţuit încă opt ani. În pustie, Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul avea un leu mare şi înfricoşător, care îl apăra de tâlhari şi animale sălbatice, dar care nu vătăma oamenii. Se spune că nu avea trupul schimonosit de bătrâneţe, niciodată nu stătea degeaba, fie se ruga, fie lucra. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Avea 107 ani când a plecat la Domnul.
