Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul şi Varlaam (Dezlegare la peşte)
Sfântul Isaachie era din părţile de răsărit ale împărăţiei romane din Asia Mică şi a trăit pe vremea împăratului Valens (364-378). Din slăbiciunea minţii, Valens a căzut din adevăr în mrejele rătăcirii lui Arie şi a prigonit Biserica lui Hristos închizând sfintele lăcaşuri, pe unele prefăcându-le în grajduri de cai, iar pe altele dărâmându-le până la temelii. Sfântul Isaachie, auzind de jalea creştinilor şi de năvălirea goţilor, a lăsat pustia şi s-a dus la Constantinopol, sperând să poată intra la împărat să-l roage să deschidă sfintele lăcaşuri de închinare. Nefiind lăsat să ajungă la împărat, sfântul l-a aşteptat pe Valens la porţile cetăţii, iar când acesta a ieşit cu oştirea la război, împotriva goţilor, sfântul i-a spus că dacă nu va redeschide bisericile va pieri în luptă. Împăratul, mâniindu-se de îndrăzneala lui, a poruncit să fie bătut şi aruncat într-o mlaştină, dar Sfântul Isaachie, scăpând de acolo, iarăşi a ieşit înaintea împăratului şi i-a spus că dacă nu va redeschide bisericile creştinilor, va pieri în luptă prin foc. Atunci, împăratul, poruncind să fie legat, l-a dat în seama a doi sfetnici ai săi, Victor şi Saturnin, până se va întoarce din război. Iar Cuviosul Isaachie i-a zis lui Valens: „Poate ai să te întorci, dar mie mi-a spus Dumnezeu că vei fi înfrânt, vei fugi şi vei fi prins, iar sfârşitul tău va fi prin foc”. Şi aşa a fost: Valens a murit ars într-o şură de paie, iar Sfântul Isaachie, trăind în sfinţenie încă mulţi ani la Constantinopol, s-a mutat în pace la Domnul.
