Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma

Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol şi a primit o învăţătură temeinică de la cei mai vestiţi dascăli ai vremii. Către anul 610, împăratul He­raclie l-a făcut mare sfetnic al său, dar din cauza ereziei monotelite, pe care însuşi împăratul o îmbrăţişase, Sfântul Maxim a plecat la mănăstirea din Hrisopole, s-a făcut călugăr şi învăţa pe toţi dreapta credinţă ortodoxă. Rătăcirea monoteliţilor spunea că în Hristos este o singură lucrare şi o singură voinţă, dar Sfântul Maxim învăţa că, după întrupare, persoana Domnului Hristos are două firi (dumnezeiască şi omenească), două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui. În anul 638, Heraclie a dat hotărârea Ectesis, prin care se afirma că, în Hristos, cele două firi sau naturi (divină şi umană) sunt unite într-o singură voinţă. În anul 648, Cons­tans a emis hotărârea numită Typos şi astfel s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care şi-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie (†638), călugăr din Alexandria, ajuns apoi patriarh al Ierusalimului. Lupta împotriva ereziei monotelite a fost condusă după moartea sa, cu mult curaj, de către Sfântul Maxim. Aflând, deci, că în Apus rătăcirea nu ajunsese încă, Sfântul Maxim a mers în Africa, la Cartagina şi apoi la Roma şi i-a îndemnat pe cei de acolo să se întrunească în sinoade episcopale pentru a mărturisi dreapta credinţă, dând anatemei rătăcirile monotelite. Totodată, Cuviosul Maxim a lăsat mai multe scrieri pline de înţelepte dovediri şi care adevereau temeiul dreptei credinţe, pe care le-a trimis apoi pretutindeni în lume. Sfântul Maxim a mărturisit cu mult curaj credinţa cea dreaptă şi pentru aceasta a fost exilat, apoi i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată vesti adevărul, nici cu glasul şi nici prin scris. S-a mutat în pace la Domnul în 662, având 82 de ani.