Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa
Sfânta Anastasia a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când pornise iarăşi mare prigoană împotriva creştinilor. Anastasia era romană de neam, tânără cu vârsta şi vieţuia într-o mică mănăstire de fecioare ce se afla printre livezi şi grădini, în apropierea Romei, stareţa mănăstirii fiind o călugăriţă cu viaţă îmbunătăţită pe care o chema Sofia. Oricât de ferită de lume era, oamenii tot aflaseră de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi mulţi o ceruseră în căsătorie. Însă, Anastasia rămânea mereu statornică în dragostea ei faţă de Hristos şi dorea să fie pentru toată viaţa mireasa Domnului Iisus. Auzind Prov de această fecioară, a trimis ostaşi să o caute şi aflând-o au adus-o în faţa lui în lanţuri. Dregătorul o sfătuia pe frumoasa fecioară să-şi caute un bărbat şi să se mărite şi întorcându-se să se închine zeilor, ca frumuseţea ei să nu se piardă în zadar. Dar ea a răspuns: „Viaţa şi veselia mea este Domnul Iisus Hristos, pentru Care, de o sută de ori de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri”. Pentru aceasta, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz şi i-au sfâşiat veşmintele, au înecat-o cu fum înecăcios de pucioasă şi de smoală, apoi au bătut-o cu toiege, zdrobindu-i pe roată oasele. În timpul chinurilor, Anastasia nu înceta a-L mărturisi pe Hristos. Văzând acestea, Prov mai mult a chinuit-o, încât poporul ce era de faţă s-a răsculat, iar mai apoi s-a botezat în numele Preasfintei Treimi. Sfintei Anastasia Romana, după ce au scos-o afară din cetate, i-au tăiat capul.
