Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia
Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţia perşilor şi cea a romanilor. În acea mănăstire se făcuse monahie Fevronia pe când avea 20 de ani, fiind ea nepoata cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Sfânta Fevronia era atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut picta frumuseţea ei, şi le întrecea pe toate surorile sale atât în nevoinţe, cât şi în înţelepciune, ea fiind înzestrată de Dumnezeu cu o minte ageră. În zilele împăratului Diocleţian (284-305) sosise în acele locuri un mare dregător împărătesc pe care-l chema Selim, iar acesta era mai sângeros decât împăratul în ceea ce-i privea pe creştini. Aflându-se că Selim soseşte la Nisibi, aproape toţi creştinii au fugit de acolo, inclusiv maicile din mănăstirea unde vieţuia fericita Fevronia. Aceasta, bolnavă fiind, a rămas în mănăstire cu maica Vriena şi alte două surori. Dregătorul Selim era însoţit la Nisibi de nepotul său Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să spună ceva, ci în taină se sfătuia cu vărul său, Prim, căpetenia ostaşilor care îl însoţeau pe Selim, ca să se arate cu milă faţă de creştini. Deci, intrând ostaşii lui Selim în mănăstire, au prins-o pe Fevronia şi au dus-o înaintea dregătorului. Acesta a încercat prin diferite făgăduinţe să o facă să se lepede de Hristos, dar nu a reuşit. Pentru aceasta a poruncit ostaşilor să rupă hainele de pe ea, apoi să o întindă în patru părţi, să aprindă foc dedesubt şi să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Şi bătând-o cumplit, îi curgea sângele din trup, iar carnea sfintei se scurgea în foc. După aceea, Selim a poruncit să o spânzure pe lemn, apoi păgânii i-au tăiat limba, mâinile şi picioarele şi mai pe urmă capul. Văzând acestea, Lisimah a plâns cu amar şi împreună cu vărul său Prim au crezut şi ei în Hristos-Domnul. Despre Selim, tradiţia ne spune că a înnebunit şi, ieşindu-şi din minţi, s-a trântit cu capul de un stâlp şi aşa a murit. Lisimah a poruncit celor credincioşi să ia moaştele Sfintei Muceniţe Fevronia şi să le ducă la mănăstirea ei din Nisibi. Şi s-au strâns episcopi, monahi şi mult popor, care au îngropat cu cinste trupul ei, cu laude şi cu cântări.
