Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile a trăit în vremea când la Constantinopol era împărat Iulian Apostatul (361‑363), cel care a părăsit credinţa creştină şi a dorit să reaprindă flacăra păgânismului în Im
Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui (Denia Canonului Mare)
Sfântul Nicon era din Neapole (Napoli de astăzi), tatăl său fiind păgân, iar mama sa creştină. El a fost un ostaş viteaz, care a avut multe biruinţe datorită puterii Sfintei Cruci cu care se însemna după cum fusese învăţat de mama sa. După ce s-a întors încununat de biruinţă după un război, a spus mamei sale că doreşte să fie botezat şi i-a cerut să-l îndrume pe calea credinţei creştine. În acea vreme era prigoană împotriva creştinilor, iar mulţi dintre preoţii lui Hristos şi învăţătorii dreptei credinţe stăteau ascunşi. La îndemnul mamei sale, Nicon a plecat către părţile de răsărit ale Imperiului Roman, unde erau ascunşi mulţi preoţi. El a ajuns în insula Hios şi s-a dus la un munte, unde vreme de şapte zile s-a nevoit în post şi rugăciune.
Noaptea în vis i s-a vestit de un înger, care i s-a arătat în chip de preot, să coboare la mare. Împlinind cuvântul îngeresc, a coborât la mare şi a plecat cu o corabie ajungând la muntele Ganos. Aici i-a ieşit înainte Episcopul Teodosie, în chip de monah, care era egumenul unei obşti monahale ce număra 190 de călugări, care se adunaseră în jurul bătrânului ierarh. Acesta i-a sfătuit să plece în Sicilia. După moartea Episcopului Teodosie, a plecat Sfântul Nicon cu cei 190 de monahi, mai întâi în Mitilene şi apoi în Italia, iar după ce şi-a îngrijit şi înmormântat mama au mers în Sicilia, aşezându-se la muntele Tavromeniei. Ducându-se vestea despre viaţa lui duhovnicească, pe nouă din camarazii săi de arme de odinioară i-a convertit la credinţa creştină şi i-a inclus în obştea sa monahală.
Aici el a întemeiat o mănăstire cu o obşte alcătuită din cei 199 de ucenici ai săi. Dregătorul Cvintinian, auzind despre această comunitate monahală condusă de Sfântul Nicon, a ordonat arestarea acestuia împreună cu cei 199 de ucenici ai săi. Aceştia refuzând să părăsească credinţa creştină, la ordinul dregătorului, au fost puşi la pământ fiind bătuţi şi chinuiţi.
Sfârşitul mucenicesc al celor 199 de monahi a fost prin tăierea capului. Sfântul Nicon a fost chinuit fără milă, ars cu torţe, târât pe pietrele drumului în goana cailor, i s-a zdrobit chipul şi i s-a tăiat limba, iar după toate aceste chinuri i s-a tăiat capul cu sabia.
Sfântul Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui au fost martirizaţi în anul 251 în timpul marii persecuţii declanşate de împăratul Deciu împotriva creştinilor din Imperiul Roman.





