Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul (Dezlegare la peşte)
Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350‑400. La început, a stat o vreme într‑o mănăstire cu viaţă de obşte, din părţile Tebaidei, mănăstire ce se afla în pustia numită Ermopole. Chemat însă la viaţa pustnicească, după pilda Sfântului Proroc Ilie şi a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, a ieşit din viaţa de obşte şi a locuit în pustie, nevăzând faţă de om timp de 60 de ani. Pe Sfântul Cuvios Onufrie l‑a aflat marele Pafnutie, care a călătorit în toată pustia ca să cunoască şi să scrie viaţa celor mai mari bărbaţi ai pustiei. Şi umblând el 17 zile prin pustie, şi ajungând la locul unde era Cuviosul Onufrie, a mers Pafnutie la el şi l‑a rugat să‑i povestească viaţa sa. Astfel, Pafnutie cunoscând viaţa Cuviosului Onufrie din însăşi gura sa, a povestit‑o mai pe urmă monahilor dornici de pustnicie. Singurătatea îi pregătise sufletul lui Onufrie pentru cele mai scumpe descoperiri ale Duhului Sfânt. Acolo a găsit el pacea inimii şi acele bucurii rupte din bucuria cerească. Trăia din osteneala mâinilor sale, hrănindu‑se din roadele unui smochin din apropiere. Sfântul Onufrie a murit chiar când Pafnutie era cu el, deci l‑a îngropat acolo Pafnutie, şi îndată a văzut prăbuşindu‑se coliba, uscându‑se smochinul şi secând apa izvorului, care erau în preajmă.
