Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea. A fost crescută de părinţi în frică de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei. Mergând la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri ale Pătimirilor Domnului a trecut prin pustia Iordanului şi aflând o mănăstire de fecioare a intrat într-însa pentru a aduce laude lui Dumnezeu. După mulţi ani petrecuţi în acea mănăstire, pe când avea 25 de ani, s-a întors în patria sa, unde a mai trăit încă doi ani în post şi rugăciune, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, apoi şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos-Domnul. Trupul ei a fost îngropat lângă biserică, iar trecând mai mulţi ani, Dumnezeu a descoperit moaştele ei, prin vedenii, şi le-a proslăvit cu faceri de minuni. Căci bolnavii şi demonizaţii dobândeau tămăduiri doar atingându-se de trupul sfintei. În anul 1235, moaștele sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor și bulgarilor (1218-1241), și au fost așezate cu cinste la Târnovo. În 1396 au fost strămutate la Belgrad, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol. Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) le-a adus din Constantinopol la Iași, în anul 1641, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”. Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie. Sfântul Nazarie s-a născut la Roma din tată evreu şi din mamă creştină, al cărei nume era Perpetua, şi care a primit Sfântul Botez de la Sfântul Apostol Petru. Ajungând copilul în vârstă, a cugetat mult de care credinţă să ţină: de a tatălui, ori de a maicii sale? Şi s-a hotărât să fie următor credinţei sfintei sale maici. Copilul a fost botezat de episcopul locului, iar când a ajuns la vârsta cea desăvârşită, s-a făcut vrednic de bunătăţi desăvârşite, slujind Domnului cu tot dinadinsul nu numai pentru a sa mântuire, ci şi pentru a altora, îngrijindu-se a aduce pe cei necredincioşi la Hristos. Luând de la părinţii săi partea de avere ce i se cuvenea, a plecat din Roma şi a mers în Mediolan şi acolo toată averea a întrebuinţat-o bine, făcând milostenii la săraci şi ajutând pe cei care pătimeau pentru Hristos. În acea vreme Sfinţii Mucenici Ghervasie şi Protasie au fost prinşi de Anulin ighemonul şi au fost aruncaţi în temniţă. Sfântul Nazarie mergea adeseori la dânşii mângâindu-i cu vorba sa cea bună.
