Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma
Sfântul Cuvios Sisoe (†429), urmând cu osârdie lui Hristos, a trăit în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie şi rugăciune i-a biruit pe vrăjmaşii nevăzuţi, iar locul nevoirii sale a fost în muntele în care s-a nevoit şi Cuviosul Antonie cel Mare (251-356), fiind cu adevărat următor al vieţii acestuia. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit de darul facerii de minuni, înviind copilul unui mirean care venise la el pentru binecuvântare. Acela, intrând în chilia Cuviosului Sisoe, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu faţa în jos, ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune. Şi, făcând Avva rugăciune şi binecuvântându-i, a ieşit omul afară, lăsându-şi copilul să zacă mort, la picioarele Cuviosului. Iar acesta, neştiind despre moartea copilului, ci socotind că stă pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te fiule şi mergi de aici”! Şi îndată înviind cel ce fusese mort, s-a ridicat şi a ieşit pe urmele părintelui său. Deci tatăl văzându-şi fiul înviat s-a întors cu el la Sfântul Sisoe şi închinân-du-se i-a mulţumit. Vieţuind în pustie 60 de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său. Şi când era aproape să moară, stând lângă el monahii, a strălucit faţa lui şi a zis: „Iată Avva Antonie a venit”. Şi trecând puţin timp a zis: „Iată ceata Prorocilor a venit”. Iarăşi strălucind faţa lui şi mai tare a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Atunci fraţii l-au rugat să le spună cu cine vorbeşte, iar el le-a zis: „Iată îngerii au venit ca să mă ia şi mă rog să mă mai lase puţin să mă pocăiesc”. Iar faţa sa a strălucit şi mai mult făcându-se ca soarele şi s-au temut toţi. Şi iarăşi a grăit către ei Cuviosul: „Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie”. Zicând acestea, Sfântul Sisoe şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar chilia s-a umplut de bună mireasmă.
