Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Mc. Miron preotul, Straton şi Ciprian
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba), din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. După ce a trăit 14 ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale a hotărât să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți consăteni. Luând cu el Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până în Ţara Sfântă. A rămas acolo 40 de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt. A mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, apoi s-a întors în satul său. În anul 1895, fericitul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul-clopotniță al Bisericii Sfântul Ioan-Domnesc, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Prin harul lui Dumnezeu şi-a cunoscut ziua morții de mai înainte, arătând-o prin cuvintele: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară”. Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ţara noastră intra în Primul Război Mondial. Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie, rugăciune şi nevoinţe, fiind propovăduitor prin viață și cuvânt al Evangheliei Domnului Iisus Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu mare har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după trecerea sa la Domnul. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Miron preotul (†250). Acesta a trăit în Grecia pe vremea împăratului roman Decius (249-251), pe când cârmuitor al ţinutului acela era Antipatros, aprig prigonitor al creştinilor. Sfântul Miron era de neam bun, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Într-un an, de ziua praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cârmuitorul Antipatros a intrat în biserica unde slujea Sfântul Miron, ca să-i prindă pe creştinii adunaţi acolo şi să-i dea la chinuri. Fără să se înspăimânte de vederea în biserică a dregătorului nebun, Sfântul Miron l-a certat atunci pe cârmuitor cu cuvinte de dojană părintească, pentru cruzimea şi fărădelegile lui. Prigonitorul, mâniindu-se, a poruncit ca preotul să fie legat de soldaţi şi dus la locul de tortură a creştinilor. Acolo, l-au spânzurat pe lemnul de osândă şi i-au strujit tot trupul cu piepteni de fier, arzându-i apoi rănile cu tăciuni aprinşi. L-au silit apoi să treacă prin văpaia focului, dar Sfântul Miron, cu harul lui Hristos, a rămas nevătămat. În momentul în care a trecut prin foc s-au văzut îngeri care-l înconjurau, iar focul se prefăcea în rouă. După toate acestea, Sfântul Miron a fost dus în Cizic, unde i s-a tăiat capul, intrând astfel întru bucuria Domnului și dându-şi cinstitul său suflet în mâinile Lui.
