Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ier. Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 Tineri din Efes
Sfântul Averchie a fost episcop în Ierapolis pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180). În timpul unei sărbători păgâne s-a rugat și, plin de râvnă, a distrus toți idolii păgâni. Prin tămăduirea minunată a trei tineri demonizaţi şi propovăduirea cuvântului lui Hristos, a reuşit să boteze mulţi păgâni. Mergând la Roma, Episcopul Averchie a mai vindecat şi pe Lucilia, fiica împăratului Marc Aureliu. Din Roma, Averchie a călătorit în Siria și în Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit „cel întocmai cu Apostolii”. A trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani. Astăzi pomenim şi pe cei 7 Tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin, care au dormit timp de 200 de ani într-o peşteră, unde s-au ascuns de prigoana împăratului Deciu (250-253). Învierea celor 7 Tineri s-a petrecut pentru a demonstra celor din timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450) realitatea învierii de obşte. După faptul minunat, cei 7 Tineri au adormit cu pace în Domnul.





