Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, şi Miron, Episcopul Cretei

Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga s-a născut în Basarabia, la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna. A făcut parte dintr-o familie binecredincioasă care a dat mulți slujitori vrednici. Tatăl său, preotul Ștefan Baltaga, slujea la Biserica „Sfântul Nicolae” din Lozova, fiind ajutat în slujirea sa de preoteasa Elena, o femeie plină de evlavie și frică de Dumnezeu. Alexandru a urmat cursurile școlii parohiale din Lozova, apoi ale Seminarului Teologic din Chișinău. După terminarea studiilor, i s-a încredințat responsabilitatea de pedagog al Școlii Spirituale de Băieți din Chișinău. S-a căsătorit cu Elena Bivol, și ea fiică de preot, alături de care a înfiat și a crescut doi copii, pe Vsevolod și Margareta. La scurt timp, în anul 1886, a fost hirotonit pe seama Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călărași-Sat, în județul Lăpușna, unde a slujit ca preot până la sfârșitul vieții. Sfântul Alexandru s-a ostenit să cultive în inimile tinerilor dragostea de Dumnezeu și de Biserică. În anul 1918, a fost ales reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării, iar în 27 martie 1918 a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. În anul 1940, Basarabia și Bucovina au fost ocupate de Uniunea Sovietică. Văzând pericolul dictaturii atee, sfântul a hotărât să îşi salveze soţia şi copiii, trimiţându-i dincolo de Prut, iar el a rămas în parohie, stând alături de credincioșii săi. În ziua de 31 august 1940, necredincioșii au venit să îl aresteze chiar în timpul Sfintei Liturghii. Sfântul i-a rugat să îl lase să termine Dumnezeiasca Liturghie, urmând ca apoi să se supună. A fost arestat și dus la Chișinău, fiind învinuit că a fost ostil Rusiei Sovietice și a militat pentru unirea cu țara- mamă, România. Neclintit în credință, Sfântul Alexandru nu s-a lăsat tulburat de lucrarea celor potrivnici, ci a stat drept înaintea acestora, mărturisind că tot ce a făcut, a făcut spre binele credincioșilor. Auzind acestea, necredincioșii l-au torturat și, în batjocură, i-au zis: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”. Iar sfântul, insuflat de Duhul Sfânt, a oferit răspunsul cel înțelept, zicând: „Atunci când voi îmi arătați mintea voastră, atunci vi-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!”. Sfântul Alexandru a fost întemnițat până la 22 iunie 1941, când Armata Română a trecut Prutul pentru a elibera Basarabia. Atunci, pentru că bătrânul mărturisitor nu apucase să fie condamnat, a fost deportat în regim de urgență la închisoarea din orașul Kazan, în actuala Republică Tatarstan din Federația Rusă. Pe calea spre exil, mucenicul lui Hristos a fost supus multor chinuri. El a suportat ocara, a fost bătut, dezbrăcat de haine, tras de barbă, în condiții greu de îndurat, dar pe toate le-a răbdat, rugându-se lui Dumnezeu să îl întărească în suferințe. Din cauza torturilor la care a fost supus, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la vârsta de 80 de ani, în închisoarea din Kazan, în ziua de 7 august 1941, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, milu­iește-ne pe noi. Amin.

Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul lui Hristos (†820) a trăit pe vremea împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820), unul dintre împăraţii care luptau împotriva sfintelor icoane. Ca Episcop al Cizicului, Sfântul Emilian a fost silit de multe ori să se lepede de cinstirea icoanelor, suferind multe chinuri de la eretici, dar nu s-a supus, ci a rămas neclintit, potrivit predaniei Sfinţilor Părinţi. El avea nădejdea că pentru necazurile cele vremelnice va dobândi bunătăţile cele veşnice. Fiind în exil, din cauza pătimirilor şi a multor strâmtorări s-a mutat la Domnul. 

Astăzi Biserica Ortodoxă face şi pomenirea Sfântului Miron, Episcopul Cretei, care, îna­inte de a fi ales episcop, a hrănit mulţi săraci, lucrând pământul împreună cu soţia sa. Odată, a aflat pe pământul său nişte hoţi care furau, aceia umplându-şi sacii cu grâu. Iar sacii erau atât de grei, încât tâlharii nu puteau să-i ridice de la pământ. Dar Sfântul Miron, în loc să-i alunge sau să le facă vreun rău, venind, le-a ridicat sarcinile cu mâinile sale, le-a pus pe umerii lor, poruncindu-le să nu spună nimănui cele întâmplate. Datorită vieţii sale îmbunătăţite a fost hirotonit preot, el primind marele dar al preoţiei în timpul împăratului persecutor Deciu (249-251). După moartea împăratului a fost ales Episcop al Cretei, unde a păstorit cu mult devotament, învrednicindu-se chiar de darul facerii de minuni. Până la vârsta de 100 de ani, când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, Sfântul Miron a trăit în iubire faţă de Dumnezeu şi cu milă faţă de oameni.