Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Ier. Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei
Sfântul Iachint s-a născut în secolul al 14-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, alături de Sfântul Grigorie Palama, în perioada în care învăţătura ortodoxă a isihasmului era foarte râvnită de creştini. Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit de Vicina, Dobrogea, în anul 1358. Cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist al Constantinopolului şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), Sfântul Iachint s-a mutat în anul 1359 în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş. Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei atât pe voievod, cât şi pe dregătorii care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru înlesnirile lumeşti ale Apusului. Marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi i-a învăţat pe monahi rugăciunea inimii, fiind iubit de popor pentru blândeţea şi milostivirea lui. În timpul său a venit în Ţara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a înfiinţat mai apoi mănăstirile Vodiţa şi Tismana. În anul 1372, la adânci bătrâneţi, Sfântul Ierarh Iachint a plecat în pace la Domnul, fiind plâns de tot poporul.
Tot astăzi, Biserica îi pomeneşte şi pe Sfinţii Terentie şi Neonila soţia sa, cu cei şapte fii ai lor (†303-305). Sfinţii Terentie şi Neonila au avut şapte fii pe care i-au crescut în dreapta credinţă, iar ei se numeau: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi. Trăind ei în aceeaşi casă, Îl slăveau pe Iisus Hristos în ascuns. Au fost însă pârâţi de păgâni şi fiind duşi la judecată, ei L-au mărturisit cu mult curaj pe Domnul Hristos, defăimând idolii păgâneşti. Pentru aceasta, judecătorul a poruncit ca ei să fie strujiţi cu gheare de fier, apoi, stropind cu oţet rănile lor, îi ardeau cu foc. Dar sfinţii pe toate le-au răbdat cu bărbăţie. Mai apoi, au fost daţi la fiarele sălbatice, dar acelea nu le-au făcut nimic rău. Văzând că nici un chin nu le schimbă credinţa, păgânii le-au tăiat tuturor capetele şi aşa au primit sfinţii cununa muceniciei.
