Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ier. Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei; Sf. Mc. Hristea (Harţi)
Sfântul Ierarh Meletie (†381) era de neam din Armenia şi s-a născut din părinţi creştini. Pentru credinţa, evlavia şi blândeţea sa, pentru înţelepciunea sa şi mai ales pentru dragostea lui fierbinte faţă de Dumnezeu, a fost silit să fie hirotonit Episcop în Sevastia Armeniei. Nu după multă vreme a fost mutat ca Episcop al Veriei, în Siria. A vieţuit din vremea lui Constanţiu (337-361) până pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), în timpul luptelor celor mari ale Bisericii împotriva uneltirilor ariene. În acea perioadă, Biserica Antiohiei era într-o stare de plâns, căci de la surghiunul Sfântului Eustatie (331), Antiohia nu avusese parte decât de episcopi arieni. Apoi, prin mutarea lui Eudoxie, tot arian şi el, de la Antiohia la Constantinopol, Biserica Antiohiei rămăsese fără păstor. Pentru faima ce avea, toţi s-au învoit şi l-au ales pe Sfântul Meletie ca arhipăstor. Lupta lui împotriva arienilor a atras mânia acelora care, uneltind pe lângă Constanţiu, au reuşit ca la numai o lună să-l dea jos de pe scaun şi să-l trimită în Armenia. În timpul lui Iulian Apostatul, Sfântul Meletie s-a reîntors pe scaunul Bisericii din Antiohia, dar iarăşi a fost exilat, din cauza luptei iniţiate de împărat împotriva creştinilor. În timpul dreptcredinciosului împărat Iovian, Sfântul Meletie s-a reîntors în Antiohia şi a reorganizat Biserica lui Hristos, dar a fost surghiunit a treia oară în timpul împăratului arian Valens. S-a întors în Antiohia abia în anul 378, sub domnia lui Graţian (367-383), când a întărit dreapta credinţă ortodoxă. În timpul lui Teodosie cel Mare, a luat parte la lucrările celui de-al doilea Sinod Ecumenic din 381. A murit în timpul lucrărilor, la Constantinopol, iar moaştele sale au fost aduse în Antiohia şi aşezate în Biserica Sfântului Vavila.
