În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sf. Ier. Partenie, Episcopul Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
Sfântul Partenie a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Se îndeletnicea însă cu toată lucrarea faptelor bune. Fiind pescar, se ostenea pe vreme bună şi pe vreme rea ca să poată fi de folos şi să ajute, făcând daruri, căci socotea mai de preţ binele şi mulţumirea semenilor săi decât binele şi mulţumirea sa. Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ţinutul acela pentru evlavia şi bunătatea sa cele ascunse, pe care le luase în dar de la Dumnezeu. Aflându-l fericitul Filip, Episcopul Melitopolei, a poruncit unor dascăli de seamă să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi, apoi l-a hirotonit preot în cetate. Deci, făcându-se chip şi pildă tuturor cu binefacerile sale, şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, Partenie a fost sfinţit Episcop al Lampsacului, de către Ahile, Mitropolitul Cizicului. Ca episcop a păstorit cu multă înţelepciune şi cu multă dăruire pe cei încredinţaţi lui spre mântuire, aşa încât pe mulţi păgâni i-a adus la credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Sporind în fapte bune şi vieţuind după legea Domnului, Sfântul Ierarh Partenie a fost încununat cu frumoase şi adânci bătrâneţi şi aşa, în pace, s-a mutat la cereştile locaşuri. Tot astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Luca din Elada. Părinţii săi erau din insula Eghina, dar din cauza năvălirii agarenilor şi-au lăsat patria şi s-au stabilit în hotarele greceşti în părţile Fochidei, care acum se cheamă Salon. De mic, fericitul Luca era deprins cu postul şi cu rugăciunea. Şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul pământesc, iar în ziua de 7 februarie, la apusul soarelui şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „În mâinile Tale, Doamne, dau duhul meu”. A fost înmormântat în chilia sa, aşa cum poruncise.
.jpg)
