Sfântul Partenie a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Se îndeletnicea însă cu toată lucrarea faptelor bune. Fiind pescar, se ostenea pe vreme bună şi pe vreme rea ca să poată fi de folos şi să ajute, făcând daruri, căci socotea mai de preţ binele şi mulţumirea semenilor săi decât binele şi mulţumirea sa. Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ţinutul acela pentru evlavia şi bunătatea sa cele ascunse, pe care le luase în dar de la Dumnezeu. Aflându-l fericitul Filip, Episcopul Melitopolei, a poruncit unor dascăli de seamă să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi, apoi l-a hirotonit preot în cetate. Deci, făcându-se chip şi pildă tuturor cu binefacerile sale, şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, Partenie a fost sfinţit Episcop al Lampsacului, de către Ahile, Mitropolitul Cizicului. Ca episcop a păstorit cu multă înţelepciune şi cu multă dăruire pe cei încredinţaţi lui spre mântuire, aşa încât pe mulţi păgâni i-a adus la credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Sporind în fapte bune şi vieţuind după legea Domnului, Sfântul Ierarh Partenie a fost încununat cu frumoase şi adânci bătrâneţi şi aşa, în pace, s-a mutat la cereştile locaşuri. Tot astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Luca din Elada. Părinţii săi erau din insula Eghina, dar din cauza năvălirii agarenilor şi-au lăsat patria şi s-au stabilit în hotarele greceşti în părţile Fochidei, care acum se cheamă Salon. De mic, fericitul Luca era deprins cu postul şi cu rugăciunea. Şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul pământesc, iar în ziua de 7 februarie, la apusul soarelui şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „În mâinile Tale, Doamne, dau duhul meu”. A fost înmormântat în chilia sa, aşa cum poruncise.
