Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sf. întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul
Sfânta Tecla este cea dintâi muceniţă care a pătimit pentru credinţa în Hristos. S-a născut în Iconia şi a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel.
Pe la anul 45, când marele Apostol predica Evanghelia în Iconia, Sfânta Tecla, ascultându-l vorbind în casa lui Onisifor, a îmbrăţişat creştinismul şi s-a hotărât să trăiască în feciorie, cu toate că era logodită cu un tânăr de neam bun, Tamir. Părinţii ei, aflând de hotărârea pe care o luase, au bătut-o cumplit, iar Tamir a mers la dregătorul cetăţii şi i-a cerut să-l prindă pe Sfântul Apostol Pavel şi să-l întemniţeze.
Fiind în primejdie, Sfânta Tecla a plecat în Antiohia Pisidiei, unde era şi Apostolul Neamurilor, iar acolo, un tânăr desfrânat, Alexandru, văzând frumuseţea Teclei, a încercat prin daruri şi ademeniri să o tragă la păcat. Neizbutind, a pârât-o dregătorului cetăţii că este creştină, iar acela a aruncat-o la fiarele sălbatice, dar fiarele nimic nu i-au făcut. Văzând acestea, poporul a strigat ca fericita să fie eliberată din legături şi din temniţă. Astfel, propovăduind în multe locuri şi făcând multe minuni, Sfânta Tecla şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului la vârsta de 90 de ani.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. S-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, iar la botez a primit numele de Simeon. Încă de mic voia să Îl slujească pe Hristos, iar la vârsta de 19 ani a dorit să se facă monah, dar tatăl său nu l-a lăsat, ci i-a zis să-şi facă mai întâi stagiul militar.
Tânărul Simeon, puternic la trup și chipeș, începe să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui; o viață departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase. Având o excepţională forță fizică, trece prin multe ispite ale tinereții. Într-o zi, lovește pe un tânăr din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viață. Pentru această faptă necugetată s-a pocăit mult.
Nu după mult timp este trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului şi astfel reînvie în sufletul său chemarea spre monahism. Încă de la începutul căii sale călugăreşti a primit harul lui Dumnezeu şi bucuria isihaştilor, care permanent se roagă cu Rugăciunea lui Iisus.