Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon şi Acachie; Sf. Mc. Evanghel
Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi a fost rodul rugăciunilor neîncetate ale părinţilor ei, Dorotei şi Eusebia, care nu aveau copii. Dumnezeu le-a dăruit-o într-o zi de duminică, punându-i astfel numele Chiriachi. Însă în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305), pentru că cei trei erau creştini, păgânii i-au dus pe bătrâni la Melitine în Armenia, iar pe frumoasa Chiriachi în Nicomidia, la Maximian Galeriu (305-311). Acesta a supus-o la chinuri şi a obligat-o să jertfească idolilor. Dar, rugându-se lui Hristos, un cutremur a sfărâmat idolii şi însuşi dregătorul Ilarion al Bitiniei şi-a aflat, atunci, moartea. Şi următorul dregător a supus-o la chinuri, aruncând-o în foc, dar ploaia l-a stins. Pentru că a reuşit să îmblânzească şi fiarele sălbatice, mulţi păgâni au crezut în Hristos. Atunci, dregătorul a poruncit să-i fie tăiat capul în afara cetăţii. Ajungând la locul stabilit, le-a cerut călăilor să o lase să se roage şi să-i întărească pe creşini în mărturisirea credinţei. Îngăduitori, călăii i-au împlinit ultima dorință. Capul nu i l-au mai tăiat, deoarece Sfânta Chiriachi îşi dăduse deja sufletul lui Dumnezeu, crezând astfel și călăii în Hristos. (Diac. George Aniculoaie)
