Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina şi Ludmila
Sfânta Eufimia a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311). S-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor şi era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceştile nevoinţe, întrucât îşi închinase viaţa lui Hristos. În acea vreme, dregătorul Prisc a dat poruncă să se adune tot poporul şi fiecare după puterea sa să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Printre cei prezenţi se numărau şi creştini, care, nevrând să jertfească idolilor, de frica chinurilor, se ascundeau. S-au găsit însă trădători, dar au fost descoperiţi. Printre cei care nu au dorit să aducă jertfe s-a numărat şi Sfânta Muceniţă Eufimia. Deci, prinzând-o păgânii, au dus-o la chinuri, dând-o în foc, apoi la fiarele sălbatice. Şi cu toate că fiarele nu i-au făcut nimic, Sfânta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Cea mai vestită biserică ridicată în cinstea ei a fost în Calcedon, în care s-au ţinut lucrările celui de-al 4-lea Sinod Ecumenic. Părinţii de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor soborului se datora, în bună parte, mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră. Amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem în racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă”. Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia este înfăţişată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Muceniţa este prăznuită şi la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al 4-lea Ecumenic.
