Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. De asemenea, a fost şi diacon al Marii Bi
Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina şi Ludmila
Sfânta Eufimia a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311). S-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, şi era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceştile nevoinţe, întrucât îşi închinase viaţa lui Hristos. În acea vreme, dregătorul Prisc a dat poruncă să se adune tot poporul şi, fiecare după puterea sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Printre cei prezenţi se numărau şi creştini, care, nevrând să jertfească idolilor, de frica chinurilor, se ascundeau. S-au găsit însă trădători, şi au fost descoperiţi. Printre cei care nu au dorit să aducă jertfe s-a numărat şi Sfânta Muceniţă Eufimia. Deci, prinzând-o păgânii, au dus-o la chinuri, dând-o în foc apoi la fiarele sălbatice. Şi cu toate că fiarele nu i-au făcut nimic, Sfânta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Cea mai vestită biserică ridicată în cinstea ei a fost în Calcedon, în care s-au ţinut lucrările celui de-al 4-lea Sinod Ecumenic. Părinţii de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor soborului se datora, în bună parte, mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră. Amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem în racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă”. Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia este înfăţişată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Muceniţa este prăznuită şi la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al 4-lea Ecumenic.