Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mc. Anisia fecioara
Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin faptele sale bune. Vânzându-și toată bogăția, prețul luat l-a împărțit săracilor și celor ce pătimeau prin închisori, nu numai dându-le cele de trebuință, ci chiar slujindu-le cu mâinile sale acelora care fiind răniţi nu mai puteau să aibă grijă de ei înşişi. Anisia fecioara îi vindeca pe unii ca aceștia, ungându-i cu balsamuri şi legându-le rănile și îi încuraja pe cei mâhniți, apoi și pe bolnavii ce zăceau pe paturi îi cerceta și din averea sa îi ajuta. Umbla pe ulițe și pe drumuri și pe câți afla prin gunoaie, săraci sau bolnavi, îi ajuta. Și grăia întru sine: „Să nu-mi fie mie a căuta dulceți și mângâieri întru bogății, care nici ca o picătură de apă nu se vor afla la ziua judecății”. Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui. Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge. Ea a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage. Atunci, ostaşul scoţând sabia a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă, iar aceasta căzând şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.
