Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mc. Evlampie şi sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul
Sfinţii Mucenici Evlampie şi sora sa, Evlampia, au trăit pe vremea lui Maximian (286-305), pe când în Nicomidia era dregător Maxim. Din cauza prigoanei, împreună cu mai mulţi creştini se ascundeau în munţi şi prin pustietăţi. Evlampie, fiind trimis oarecând să cumpere pâine din oraş, a fost prins de închinătorii la idoli şi dus în faţa judecătorului. Acolo, el a mărturisit cu mult curaj că este creştin, refuzând să aducă jertfe lui Marte. În loc să jertfească, a poruncit idolului să cadă şi, căzând, s-a sfărâmat în bucăţi. Fiind chinuit, a venit la groaznica privelişte şi sora sa, Evlampia, care, mărturisind că este creştină, se ruga de prigonitori să fie părtaşă la chinurile fratelui ei. Şi băgându-i pe amândoi într-un cazan cu apă clocotită, Sfinţii Evlampie şi Evlampia au rămas nevătămaţi. Văzând aceasta, mulţi păgâni au crezut în Domnul Iisus Hristos. Apoi, celor doi li s-au tăiat capetele, primind astfel cununa muceniciei.
Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul (sec. 8) s-a născut din părinți creștini într-un sat din orașul Tiberiapolis. La vârsta de 13 ani s-a dus în munte la Cuviosul Ștefan Sihastrul și l-a rugat să îl primească în viața călugărească. După trei ani de rugăciuni și ascultare s-a făcut monah. Teofil a trăit în pace până în vremea împăratului iconoclast Leon Isaurul (717-741). A fost supus supliciilor și dus în Niceea la judecată. Aici, Cuviosul Teofil l-a convins pe judecător asupra cinstirii sfintelor icoane, care i-a dat voie să plece.
