Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf
Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea împăratului Maximin Tracul (235-238), şi pentru că în Alexandria existau neînţelegeri între oameni, împăratul l-a trimis pe fericitul Mina, atenian de neam, să le rezolve, de vreme ce era un om înţelept. Acesta, nu numai că i-a lămurit pe alexandrini asupra lucrurilor care-i tulburau, dar i-a şi îmbărbătat pe aceia să ţină şi mai mult la credinţa lor creştină şi a tămăduit mulţi bolnavi. Auzind acestea, Maximin l-a trimis pe Ermoghen prefectul să-l înduplece pe Sfântul Mina să se lepede de Hristos şi pentru că nu a reuşit acesta l-a supus la mari chinuri. Impresionat fiind Ermoghen de răbdarea în chinuri a fericitului Mina, a trecut şi el la creştinism, a fost botezat de Sfântul Mina, apoi un sobor de episcopi l-a hirotonit arhiereu. Aflând împăratul despre aceasta, i-a supus pe amândoi la cumplite chinuri, pe care sfinţii le-au îndurat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci, Sfântul Evgraf, notarul Sfântului Mina, a mărturisit şi el cu îndrăzneală pe Hristos, şi pentru aceasta a fost ucis cu sabia de către împărat. Odată cu el au primit mucenicia şi Sfinţii Mina şi Ermoghen, ei fiind ucişi cu cuţitele de slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde au săvârşit cu puterea Domnului nenumărate minuni. Deşi împăratul i-a pus într-un sicriu de fier şi i-a aruncat în mare, sicriul a plutit până în Vizantia, unde Sfântul Mina spusese că vrea să fie înmormântat. Trupurile lor au fost găsite de către Episcopul Bizanţului, prin vedenie dumnezeiască. Iar împăratul Maximin, ajuns fiind de pedeapsă, şi-a pierdut vederea, apoi a fost bătut de mâini nevăzute, până a murit.
