Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mc. Paramon şi Filumen; Sf. Cuv. Pitirun
În timpul împăratului Deciu (249-251), în părţile de răsărit ale Imperiului Roman, era un dregător pe care-l chema Achilin. Acesta îi persecuta cumplit pe cei care credeau în Domnul Iisus Hristos. Într-una din zile, Achilin a adunat în temniţă 370 de creştini şi, vrând el să meargă în Valsatin, unde avea o vie, a poruncit ca odată cu el să meargă şi cei întemniţaţi. Dorea acest lucru întrucât, în drum spre Valsatin, creştinii aveau să treacă pe lângă capiştea idolului Poseidon şi, astfel, voia să-i silească să jertfească idolului. Ajungând în faţa capiştei idoleşti, îi obliga pe fiecare în parte să aducă jertfă necuratului Poseidon. Însă mărturisitorii lui Hristos nu au putut fi înduplecaţi nici prin făgăduinţe şi nici prin ameninţări cu chinuri cumplite şi cu moartea. În acea vreme s-a întâmplat să treacă pe acolo un bărbat curat la suflet, cu numele Paramon (†250), care era creştin. Văzând el atâta mulţime de mucenici pregătiţi să îşi dea viaţa pentru Hristos-Domnul, a venit înaintea idolului şi cu glas mare a strigat: „O, atâţia drepţi fără de vină junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet”. Şi zicând acestea în auzul tuturor a plecat mai departe în drumul său. Auzind dregătorul aceste cuvinte din gura lui Paramon, s-a mâniat foarte tare şi a trimis slugile sale să-l prindă şi să-l omoare. Paramon nu ştia de porunca dregătorului şi mergea liniştit pe calea sa. Deci, fiind prins de păgâni, mai întâi i-au tras limba afară din gură şi i-au înţepat-o cu trestii ascuţite. Apoi, în toate mădularele trupului i-au înfipt trestii ascuţite şi după aceasta l-au străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului. În aceeaşi perioadă şi cei 370 de Sfinţi Mucenici fiind chinuiţi lângă capiştea lui Poseidon, au fost ucişi pentru mărturisirea lui Hristos.
