Sf. Mc. Polieuct; Sf. Ier. Petru, Episcopul Sevastiei

Sfântul Mucenic Polieuct (†255) a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260) şi era ostaş de seamă în Meletina Armeniei. El făcuse legământ cu prietenul său, Mucenicul Nearh, să rămână tari în credinţa în Iisus Hristos Domnul, neţinând seama de prigoana care s-ar abate peste creştini. Deci, nu de multă vreme, ieşise poruncă împărătească pentru prinderea tuturor creştinilor şi silirea lor să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor. Şi era aspră porunca împăratului, că oricine nu se lepăda de credinţa sa şi nu se închina idolilor era osândit la înfricoşătoare chinuri şi chiar la moarte. Fericitul Polieuct era de curând creştinat şi ardea de dorinţa de a mărturisi şi de a-şi vărsa sângele pentru Hristos. Îndată ce a fost prins, el a mărturisit cu îndrăzneală credinţa cea adevărată, fiind supus la nenumărate chinuri. Pe toate acestea el le socotea ca pe nimic. Şi i se făgăduiau funcţii înalte şi multă cinste de către dregător, care era socrul său, şi-l rugau soţia şi copiii lui, cu lacrimi fierbinţi, să se lepede de Hristos, ca să nu fie omorât. Dar Sfântul Polieuct a rămas tare şi neschimbat în mărturisirea credinţei lui, motiv pentru care a fost osândit la moarte prin decapitare. Mergând spre locul de osândă, îi îndemna pe toţi să se lepede de idoli şi să creadă în Hristos. Primindu-şi sfârşitul prin sabie, trupul său a fost luat în taină de creştini şi îngropat cu cinste în pământul ţării sale.