Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, Episcopul Maiumei
Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi, fiind pârâţi de unii păgâni că sunt creştini, au fost prinşi pe când se aflau în cetatea Pompeiopole şi duşi la judecată înaintea dregătorului Flavian. Tarah era bătrân, roman cu neamul şi avea slujba de ostaş. Prov era din Tracia, iar Andronic era din Efes. Pentru credinţa lor au fost cumplit chinuiţi, tăvăliţi prin cărbuni aprinşi, spânzuraţi cu capul în jos şi împunşi cu ţepuşe înroşite în foc. Zadarnice s-au dovedit însă toate aceste suplicii, căci sfinţii au rămas neclintiţi în credinţa lor. Apoi, au fost aruncaţi la fiarele sălbatice, dar acelea nimic rău nu le-au făcut. Pentru aceasta au fost tăiaţi în bucăţi cu sabia şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cosma, făcătorul de cântări, Episcopul Maiumei (†787). Rămânând orfan de tânăr, a fost luat de tatăl Sfântului Ioan Damaschin şi crescut de acesta. Pentru că era înstărit, a luat în casa sa un dascăl învăţat şi înţelept pe care-l chema tot Cosma. Şi i-a dat aceluia în seamă pe fiul său Ioan şi pe fiul său cel de suflet, Cosma, să-i înveţe meşteşugul cărţilor. Crescând, Ioan şi Cosma au plecat din casa părintelui lor şi au mers la Mănăstirea Sfântul Sava şi s-au făcut monahi. Deci, a ajuns Cosma Episcop al Maiumei strălucind ca o stea a cerului. A luptat împotriva iconoclaştilor şi după o viaţă curată a trecut în pace la Domnul.
